1 Iară grăind ei cătră norod, venit-au asupra lor preoţii şi căpeteniia besearicii şi saducheii,
2 Părându-le rău pentru că învaţă ei pre norod şi vestesc întru Iisus înviiarea morţilor.
3 Şi ş-au aruncat preste dânşii mâinile şi i-au pus pre ei în pază, până a doao zi, pentru că era seară.
4 Iară mulţi din cei ce auzisă cuvântul au crezut şi s-au făcut numărul bărbaţilor ca vro cinci mii.
5 Şi au fost a doao zi de s-au adunat domnii lor şi bătrânii şi cărturarii în Ierusalim.
6 Ana, arhiereul, şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi câţi era din neamul arhieresc.
7 Şi puindu-i pre ei în mijloc, i-au întrebat: „Cu ce puteare sau cu ce nume aţi făcut aceastea voi?”
8 Atunci Petru, plin fiind de Duhul Sfânt, au zis cătră ei: „Domnii norodului şi bătrânii lui Israil,
9 Deacă noi astăzi ne judecăm pentru facerea de bine unui om bolnav, cu carea acesta s-au mântuit,
10 În ştire să fie tuturor voao şi tot norodului lui Israil că, în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pre Carele voi L-aţi răstignit, pre Carele Dumnezeu L-au înviiat din morţi, întru Acela, acesta stă înaintea voastră sănătos.
11 Aceasta easte piiatra carea nu s-au băgat în samă de cătră voi, ziditorii, carea s-au făcut în capul unghiului.
12 Şi întru nime altul nu easte mântuire, pentru că nici un nume altul supt ceriu nu easte dat oamenilor întru care trebuie să ne mântuim noi”.
13 Iară văzind îndrăznirea lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că oameni necărturari sânt şi proşti, să mira; şi cunoştea pre ei că cu Iisus fusease.
14 Iară văzind pre omul cel tămăduit cu ei stând, nimica nu avea a zice împotrivă.
15 Şi, poruncindu-le să iasă afară din săbor, vorbea între sine,
16 Zicând: „Ce vom face oamenilor acestora? De vreame ce văzut semn s-au făcut prin ei, ştiut tuturor celor ce lăcuiesc în Ierusalim, şi nu putem tăgădui.
17 Ci ca nu mai mult să se lăţască în norod, cu înfricoşeare să-i înfricăm pre ei, ca mai mult să nu grăiască de numele acesta nici unui om”.
18 Şi chemând pre ei, le-au poruncit lor ca nicidecum să nu grăiască, nici să înveaţe de numele lui Iisus.
19 Iară Petru şi Ioan, răspunzind cătră ei, au zis: „De easte drept înaintea lui Dumnezeu pre voi a asculta mai vârtos decât pre Dumnezeu, judecaţi.
20 Că nu putem noi ceale ce am văzut şi am auzit să nu le grăim”.
21 Iară ei, înfricându-i pre ei, i-au slobozit, nimica aflând cum să-i pedepsească pentru norod, că toţi mărea pre Dumnezeu pentru fapta aceaea.
22 Că era mai mult decât de patruzeci de ani omul întru carele să făcusă semnul acesta al sânătăţii.
23 Iară deacă s-au slobozit, au venit la ai săi şi le-au spus câte au zis cătră ei arhiereii şi bătrânii.
24 Iară ei auzind toţi dimpreună, au rădicat glas cătră Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne, Tu, Dumnezeule, Cel ce ai făcut ceriul şi pământul şi marea şi toate ceale ce sânt într-însele,
25 Carele, prin gura lui David, robului Tău, ai zis: «Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi noroadele au cugetat ceale deşarte?
26 Stătut-au de faţă împăraţii pământului şi domnii s-au adunat împreună asupra Domnului şi asupra Hristosului Lui».
27 Că s-au adunat cu adevărat în cetatea aceasta asupra Sfânt Pruncului Tău, Iisus, pre Carele L-ai uns, şi Irod şi Pilat din Pont cu neamurile şi cu noroadele lui Israil,
28 Să facă câte mâna Ta şi sfatul Tău mai înainte au rânduit să fie.
29 Şi acum, Doamne, caută spre îngrozirile lor şi dă robilor Tăi, cu toată îndrăzneala, să grăiască cuvântul Tău.
30 Când vei tinde mâna Ta spre tămăduire şi seamne şi minuni să se facă prin numele Sfânt Pruncului Tău, Iisus”.
31 Şi rugându-să ei, s-au clătit locul în care era adunaţi şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi grăia cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăznire.
32 Iară a mulţimei celor ce credea era o inimă şi un suflet; şi nici unul din ceale ce avea zicea că easte ceva al său, ci era lor toate de obşte.
33 Şi cu mare puteare mărturisea apostolii de înviiarea Domnului Iisus şi mare dar era întru ei toţi.
34 Şi nimene nu era lipsit între ei, că toţi carii avea ţarini sau căsi, vânzindu-le, aducea preţurile celor vândute,
35 Şi le punea la picioarele apostolilor şi să împărţea fieştecui, după cum fieştecine avea lipsă.
36 Iară Iosif, cel ce s-au poriclit Varnava de apostoli (care să tălmăceaşte „fiiul mângăierii”), levit chiprean de neam,
37 Având ţarină, o au vândut şi au adus preţul şi l-au pus la picioarele apostolilor.