34
Şi s-au suit Moisi de la Aravotul lui Moav în muntele Navan, în vârvul lui Fasga, care easte spre faţa Ierihonului. Şi l-au arătat lui Domnul tot pământul lui Galaad, până la Dan.
Şi tot pământul lui Neftalim, şi tot pământul lui Efrem şi a lui Manasi, şi tot pământul lui Iuda, până la marea cea mai de pre urmă.
Şi pustiia, şi ceale de primpregiurul Ierihonului, cetatea finichilor, până la Sigor.
Şi au zis Domnul cătră Moisi: „Acesta easte pământul pentru care M-am jurat lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov, zicând: «Săminţii tale-l voiu da». Şi l-am arătat ochilor tăi; iară acolo nu vei întra”.
Şi au murit acolo Moisi, robul Domnului, în pământul lui Moav, după cum au zis Domnul.
Şi l-au îngropat pre el în vale, în pământul lui Moav, aproape de casa lui Fogor, şi nimene nu ştie mormântul lui până în zioa aceasta.
Şi era Moisi de o sută şi doaozeci de ani când au murit; nu s-au întunecat ochii lui, nici s-au zbârcit buzele lui,
Şi au plâns fiii lui Israil pre Moisi în Aravotul lui Moav, la Iordan, în preajma Ierihonului, treizeci de zile. Şi s-au sfârşit zilele jealei plângerii lui Moisi.
Şi Iisus, fiiul lui Navi, s-au umplut de duhul înţelepciunei, că au fost pus Moisi mâinile sale preste el, şi l-au ascultat pre el fiii lui Israil, şi au făcut precum au fost poruncit Domnul lui Moisi.
10 Şi mai mult nu s-au sculat proroc în Israil ca Moisi, pre carele să-l fie cunoscut Domnul faţă la faţă,
11 Întru toate seamnele şi minunile pentru care l-au trimis pre el Domnul să le facă în pământul Eghiptului, înaintea lui Faraon şi a slugilor lui, şi înaintea a tot pământul lui,
12 Şi minunile ceale mari şi mâna cea tare, care au făcut Moisi înaintea a tot Israilul.