1 Cuvintele Eclisiiastului, fiiului lui David, împăratului lui Israil, din Ierusalim.
2 Deşertăciunea deşertăciunilor, zis-au Eclisiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sânt deşertăciune!
3 Ce prisoseaşte omului din toată osteneala sa, carea să osteneaşte supt soare?
4 Neam treace şi neam vine, şi pământul în veac stă.
5 Şi răsare soarele şi apune soarele, şi la locul său să trage, el acolo răsărind, mearge cătră miiazăzi şi încunjură cătră miiazănoapte.
6 Încungiurând încungiură, mearge duhul, şi întru încungiurările sale să întoarce duhul.
7 Toate păraiele întră în mare şi marea nu să umple, la locul de unde ies râurile, acolo să întorc ca iară să iasă.
8 Toate cuvintele sânt cu anevoie, nu le va putea omul grăi, şi nu să va sătura ochiul a vedea, nici ureachiia a auzi.
9 Ce easte ce au fost? Ceaea ce va să fie, şi ce easte ce s-au făcut? Ceaea ce să va face, şi nimica nu easte nou supt soare.
10 Nici va grăi şi va zice: Iată, acesta easte nou”, că au fost în veacurile care au fost înaintea noastră.
11 Nu easte pomenire de cei dintâiu, şi încă nici de cei ce după aceaea au fost nu-şi vor aduce aminte cei ce vor fi pre urmă.
12 Eu, Eclisiastul, am fost împărat preste Israil în Ierusalim.
13 Şi am pus în inima mea a cerca şi a socoti cu înţelepciune despre toate câte să fac supt soare, că migăială rea au dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să migăiască cu dânsa.
14 Văzut-am toate lucrurile care să fac supt soare; şi, iată, toate sânt deşertăciune şi aleagerea duhului.
15 Ce e strâmb nu să va putea îndrepta, şi ce lipseaşte nu să va putea număra.
16 Grăit-am eu, întru inima mea, ca să zic: „Iată, m-am mărit şi am întrecut cu înţelepciunea pre toţi carii au fost mai înainte de mine în Ierusalim, şi inima mea au văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.
17 Şi am pus inima mea să cunoască înţelepciunea şi cunoştinţa, pilde şi ştiinţă. Şi am cunoscut eu că şi aceasta easte aleagerea duhului.
18 Căci întru mulţimea înţelepciunii mulţimea cunoştinţii easte, şi cel ce adaoge ştiinţă adaoge dureare”.