1 De toate easte vreame şi tot lucrul supt soare are vreame.
2 Vreame easte a naşte, şi vreame easte a muri, vreame easte a sădi, şi vreame easte a smulge ce e sădit.
3 Vreame easte a ucide, şi vreame easte a vindeca, vreame easte a surpa, şi vreame easte a zidi.
4 Vreame easte a plânge, şi vreame easte a râde, vreame easte a să tângui, şi vreame easte a juca.
5 Vreame easte a zvârli pietri, şi vreame easte a strânge pietri; vreame easte a îmbrăţăşea, şi vreame easte a să depărta de îmbrăţişeare.
6 Vreame easte a căuta, şi vreame easte a piiarde. Vreame easte a ţinea, şi vreame easte a lăpăda.
7 Vreame easte a rumpe, şi vreame easte a coasă; vreame easte a tăcea, şi vreame easte a vorbi.
8 Vreame easte a iubi, şi vreame easte a urî. Vreame easte de războiu, şi vreame easte de pace.
9 Ce are mai mult cel ce lucră din osteneala sa?
10 Văzut-am toată migăiala carea o au dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să migăiască într-însa.
11 Toate câte le-au făcut bune sânt în vreamea sa, şi tot veacul l-au dat în inimile lor, ca să nu afle omul făptura carea au făcut Dumnezeu din început până în sfârşit.
12 Cunoscut-am că nu easte bine fără numai a să veseli şi a face bine în viiaţa sa.
13 Şi tot omul carele mâncă şi bea, şi veade binele întru toată osteneala sa, darul lui Dumnezeu easte.
14 Cunoscut-am că toate câte au făcut Dumnezeu, aceastea vor fi în veac, la acealea nu să poate adaoge, şi de la eale nu să poate lua; şi Dumnezeu au făcut ca să se teamă de faţa Lui.
15 Ce s-au făcut, iată, easte, şi toate câte vor să fie, iată, au fost, şi Dumnezeu va căuta pre cel ce să goneaşte.
16 Şi am văzut încă supt soare locul judecăţii şi acolo e cel fără de leage şi locul dreptului, acolo e cel credincios.
17 Şi am zis eu întru inima mea: „Pre cel drept împreună şi pre cel fără de leage va judeca Dumnezeu; că de tot lucrul şi de toată fapta va fi acolo vreame”.
18 Zis-am eu întru inima mea, de vorba fiilor omeneşti: „Că-i va osăbi pre ei Dumnezeu, ca să areate că dobitoace sânt.
19 Şi cum că întâmplarea fiilor omeneşti şi întâmplarea dobitocului o întâmplare easte. Precum e moartea acestuia, aşea şi moartea aceluia, şi un duh easte tuturor, şi nimica nu prisoseaşte omul decât dobitocul; că toate sânt deşertăciune.
20 Toate merg la un loc, toate s-au făcut din ţărână, şi toate să vor întoarce în ţărână.
21 Şi cine ştie: oare duhul fiilor oamenilor suie-să în sus? Şi duhul dobitocului, oare, pogoară-să jos în pământ?”
22 Şi am văzut că nu easte, bine fără numai că să va veseli omul întru lucrul său, că aceasta easte partea lui; că cine-l va aduce pre el ca să vază ceaea ce va fi după el?