1 Şi au întrat împăratul şi Aman să bea împreună cu împărăteasa.
2 Şi au zis împăratul Estirei, a doao zi, când au beut: „Ce easte, Estir, împărăteasă? Şi ce easte cearerea ta? Şi ce e rugăciunea ta? Şi voiu da ţie până la jumătate de împărăţiia mea”.
3 Şi răspunzind Estir, au zis: „De am aflat har înaintea împăratului, deaie-să sufletul cearerii meale şi norodul mieu, pentru care mă rog.
4 Că vânduţi sântem, eu şi norodul mieu, spre perire şi spre jefuire şi spre robime, şi noi şi pruncii noştri, să fim robi şi roabe, şi am ascultat, că nu easte vreadnic diiavolul de curtea împăratului”.
5 Şi au zis împăratul: „Cine easte acesta, carele au îndrăznit a face lucrul acesta?”
6 Şi au zis Estir: „Omul vrăjmaş, Aman cel rău, acesta easte” Iară Aman s-au turburat de împăratul şi de împărăteasa.
7 Iară împăratul, sculându-să de la masă, au mers în grădină, iară Aman să ruga de împărăteasa şi cerea milă, pentru că să vedea pre sine întru reale fiind.
8 Şi s-au întors împăratul din grădină, iară Aman căzusă pre pat, rugând pre împărăteasa, şi au zis împăratul: „Încă şi pre muiarea mea o sileaşte în casa mea?” Iară Aman, auzind, s-au turburat cu faţa.
9 Şi au zis Vugatan, unul din fameni, şi acesta ştia lemnul cel de spânzurat, că l-au fost văzut în casa lui Aman, când l-au chemat la cina împăraţilor, şi, întrebând de acela, au înţeles de la unul din slugi ce să găteaşte. Şi au zis cătră împărat: „Iată, şi lemn au gătit Aman lui Mardoheu, celui ce au grăit pentru împăratul, şi easte râdicat la Aman lemnul de cincizeci de coţi”. Şi au zis împăratul: „Să se spânzure într-însul!”
10 Şi s-au spânzurat Aman de lemnul carele l-au fost gătit lui Mardoheu, şi atunci au încetat mâniia împăratului.