13
După cuvântul lui Efraim dreptăţile lui le-au luat el întru Israil şi le-au pus pre eale lui Vaal şi au murit.
Şi acum, au adaos a păcătui şi şi-au făcut şie idol vărsat din aurul şi din argintul lor după chipul idolilor; lucruri de meşteri săvârşite lor. Aceştia zic lui: „Jertviţi oameni, că viţeii s-au sfârşit!”
Pentru aceaea, vor fi ca norul de dimineaţă şi ca roaoa de dimineaţa, carea treace, şi ca pravul care-l spulberă vântul de pre arie şi ca aburul din hornul de fum.
Iară Eu sânt Domnul Dumnezeul tău, Cel ce întăresc ceriul şi zidesc pământul, a căruia mâni au zidit toată oastea ceriului; şi nu le-am arătat ţie aceastea, ca să mergi după eale.
Şi Eu te-am scos pre tine din pământul Eghiptului, şi dumnezeu afară de Mine să nu cunoşti, şi mântuitoriu afară de Mine nu easte. Eu te-am hrănit pre tine în pustie, în pământ nelăcuit.
După hrana lor, şi s-au săturat cu saţiu şi s-au înălţat inimile lor, pentru aceaea M-au uitat pre Mine.
Şi voiu fi lor ca pantirul şi ca pardosul în calea asiriianilor; ieşi-voiu înaintea lor, ca ursoaia năcăjită.
Şi voiu rumpe ceale dinlăuntru inimii lor şi-i vor mânca pre ei acolo puii leilor pădurii şi fiiarăle ţarinii vor sparge pre ei.
Stricării tale, Israile, cine va ajuta?
10 Unde e împăratul tău, acesta, şi să te mântuiască pre tine în toate cetăţile tale? Judece-te pre tine acela despre carele ai zis: „Dă-mi împărat şi domn!”
11 Şi ţ-am dat ţie împărat întru mâniia Mea şi am suferit întru mâniia Mea volbura strâmbătăţii luiEfraim; ascuns e păcatul lui.
12 Durori ca ceii ce naşte vor veni lui; acesta e fiiul tău cel înţălept, că nu va suferi întru zdrobirea fiilor.
13 Din mâna iadului voiu izbăvi pre ei şi din moarte voiu mântui pre ei.
14 Unde easte biruinţa ta, moarte? Unde easte boldul tău, iadule? Mângăiarea s-au ascuns de la ochii Miei!
15 Că acesta va osibi întră fraţi. Aduce-va vânt pălitoriu Domnul din pustie preste el, şi va usca vinele lui şi va pustii izvoarăle lui şi va usca pământul lui şi toate vasele ceale poftite ale lui.