1 Doamne Dumnezeul mieu, mări-Te-voiu şi voiu lăuda numele Tău, că ai făcut lucruri minunate; sfatul cel din început adevărat să fie.
2 Că ai pus cetăţi în pământ, cetăţi tari, ca să nu cază temeliile lor. Cetatea necredincioşilor în veac nu să va zidi.
3 Pentru aceasta, bine Te va cuvânta norodul cel sărac, şi cetăţile oamenilor celor năpăstuiţi Te vor binecuvânta.
4 Că Te-ai făcut ajutoriu la toată cetatea smerită şi acoperitoriu celor ce au slăbit pentru lipsa; izbăvi-vei pre ei de oameni răi, răcoreală celor însetaţi şi răsuflare oamenilor celor năpăstuiţi; bine Te vor cuvânta.
5 Ca nişte oameni cu puţin suflet însetaţi în Sion, că-i vei mântui pre ei de oamenii cei fără de leage, cărora ne-ai dat pre noi.
6 Şi va face Domnul Savaot tuturor neamurilor în muntele acesta; bea-vor veselie, bea-vor vin.
7 Unge-să-vor cu mir în muntele acesta; dă aceastea toate neamurilor, că sfatul acesta easte preste toate neamurile.
8 Înghiţit-au moartea biruind şi iarăşi au luat Dumnezeu toată lacrăma de la toată faţa, ocara norodului o au luat de preste tot pământul, că gura Domnului au grăit aceastea.
9 Şi vor zice în zioa aceaea: „Iată, Dumnezeul nostru, întru Carele am nădăjduit, şi ne va mântui pre noi. Acesta easte Domnul, aşteptatu-L-am pre El şi ne vom bucura şi ne vom veseli de mântuirea noastră”.
10 Odihnă va da Dumnezeu în muntele acesta şi să va călca Moavitida, precum calcă ariia cu cară.
11 Şi-şi va slobozi mâinile sale, în ce chip şi el au smerit a piiarde, şi va smeri sumeţiia lui, preste ceale ce au pus mâna sa.
12 Şi înălţimea zidului celui de scăpare va smeri şi să va pogorî până la pământ.