61
Duhul Domnului preste Mine, pentru aceaea M-au uns pre Mine bine a vesti săracilor; M-au trimis a vindeca pre cei zdrobiţi la inimă, a propovedui robilor iertare şi orbilor vedeare.
A chema anul Domnului priimit şi zioa răsplătirei; a mângăia pre toţi cei ce plâng
Ca să se dea celor ce plâng Sionul, mărire în loc de cenuşe, ungere de veselie celor întristaţi, podoaba mărirei în locul duhului măhnirei; şi să vor chema neamul dreptăţii, sădirea Domnului întru mărire;
Şi vor zidi pustiile ceale veacinice, ceale mai dinainte pustiite vor râdica şi vor înnoi cetăţile ceale pustii, care s-au pustiit din neamuri.
Şi vor veni cei de alte neamuri, carii vor paşte oile tale, şi cei de altă seminţie vor fi plugarii şi viiarii.
Iară voi preoţi Domnului vă veţi chema, slujitori Dumnezeului vostru să va zice voao, tăriia neamurilor veţi mânca şi întru bogăţiia lor minunaţi veţi fi.
Şi aşea a doao oară vor moşteni pământul şi bucurie veacinică va fi preste capul lor.
Că Eu sânt Domnul, Cel ce iubesc dreptatea şi urăsc jefuirile ceale din nedreptate; şi voiu da osteneala lor drepţilor şi legătură veacinică voiu lega cu dânşii.
Şi să va cunoaşte întru neamuri sămânţa lor şi fiilor lor în mijlocul noroadelor. Tot cel ce va vedea pre ei îi va cunoaşte, că aceştia sânt sămânţă blagoslovită de Dumnezeu.
10 Şi cu veselie să vor veseli întru Domnul. Să se bucure sufletul Mieu întru Domnul, că M-au îmbrăcat pre Mine în haina mântuirei şi cu văjmântul veseliei M-au acoperit; ca unui mire Mi-au pus cunună şi ca pre o mireasă M-au împodobit cu podoabă.
11 Şi ca pământul ce-i creaşte floarea lui şi ca o grădină ce-i răsare sămânţa ei, aşea va răsări Domnul dreptatea şi bucuriia înaintea tuturor neamurilor.