1 „În vreamea aceaea, zice Domnul, deşchide-voiu oasele împăraţilor lui Iuda şi oasele boiarilor lui şi oasele preoţilor şi oasele prorocilor lor şi oasele celor ce lăcuiesc în Ierusalim din mormânturile lor.
2 Şi le vor zbici la soare şi la lună şi la toate stealele şi la toată oastea ceriului, carea au iubit şi cărora au slujit şi după care au mers şi de care să ţinea şi la care s-au închinat ei; nu se vor tăia, nici să vor îngropa şi vor fi spre pildă preste faţa a tot pământul.
3 Că mai ales-au moartea decât viiaţa şi la toţi ceialalţi, carii au rămas de la neamul acela, în tot locul, oriunde-i voiu scoate pre ei acolo”.
4 Că aceastea zice Domnul: „Au, doară, cel ce cade nu să scoală, sau cel ce să abate nu să întoarce?
5 Pentru că s-au fost abătut norodul Mieu acesta abatere fără de ruşine, şi s-au biruit de tot întru voia lor şi nu au vrut a să întoarce.
6 Băgaţi, dară, în urechi şi auziţi, nu aşea vor grăi; nu easte om carele să se pocăiască de răutatea lui, zicând: «Ce am făcut?» Rămas-au cel ce aleargă de la alergătura lui a calul şezetoriu întru rânchezarea lui.
7 Şi asida în ceriu au cunoscut vreamea ei, turtureaoa şi rânduneaoa, paserile ţarinei au păzit vremile întrării lor; iară norodul Mieu acesta n-au cunoscut judecăţile Domnului.
8 Cum veţi grăi că: «Înţelepţi sântem noi şi leagea Domnului cu noi easte?» În deşert s-au făcut condeiul mincinos la scriitoriu.
9 Ruşinatu-s-au înţelepţii, acoperit-au capul său şi s-au spăimântat şi s-au prins pentru că au gonit cuvântul Domnului, care easte înţelepciune întru dânşii.
10 Pentru aceaea, voiu da muierile lor altora şi ţarinile lor moştenitorilor, pentru că, de la cel mic până la cel mare, toţi caută iubirea argintului, şi, de la proroc până la preot, toţi fac minciună.
11 Şi vindecă surparea norodului Mieu cătră necinste, zicând: «Pace, pace!», şi pace nu era.
12 Ruşinatu-s-au, căci au făcut urâciune şi cu ruşine nu s-au ruşinat şi a să ruşina nu ştiu, pentru aceaea, vor cădea la mijloc, căzind; în vreamea socotealei lor vor cădea”, zice Domnul.
13 „Şi vor aduna roadele lor, zice Domnul, nu easte strugur în vie şi smochine în smochin şi frunzele au căzut de tot”.
14 „Şi pentru ce noi şedem?” „Adunaţi-vă şi să întrăm la cetăţile ceale tari şi să ne lăpădăm acolo, că Dumnezeu ne-au lăpădat pre noi şi ne-au adăpat pre noi cu apă de fiiare, pentru că am păcătuit înaintea Lui.
15 Adunatu-ne-am spre pace şi nu era bune spre vreamea vindecării şi nu era sârguială”.
16 „De la Dan vom auzi glasul iuţimei cailor lui, de glasul rânchezării cailor călărimei lui s-au clătit tot pământul; şi va veni şi va mânca de tot pământul şi plinirea lui, cetatea, şi pre cei ce lăcuiesc întru dânsa.
17 Pentru că, iată, Eu trimiţ la voi şerpi omorâtori, cărora nu easte descântare.
18 Şi vă vor muşca pre voi fără de vindecare cu durearea inimii voastre ceii slabe.
19 Iată, glasul strigării featei norodului Mieu din pământ departe: «Au nu easte Domn în Sion? Sau împărat nu easte acolo?»” „Pentru că M-au urgisit cu ceale cioplite ale lor şi întru deşertăciuni străine”.
20 Petrecutu-s-au vara, trecut-au seacerea şi noi nu ne-am mântuit.
21 „De surparea featei norodului Mieu M-am întunecat şi întru slăbiciunea minţii Mă întăriră dureri, ca ceaea ce naşte.
22 Şi au nu easte răşină în Galaad? Au doftor nu easte acolo? Pentru ce nu s-au suit vindecarea featei norodului Mieu?”