1 Întâmplatu-s-au şi cu şeapte fraţi, pre carii, împreună cu maică-sa, prinzindu-i, i-au silit împăratul să mănânce cărnuri de porc, care nu le era lor slobod a mânca, cu biciuri şi cu vine bătându-i.
2 Iară unul dintru ei, carele mai înainte au grăit, aşea au zis: „Ce vei să întrebi şi să ştii de la noi? Pentru că mai gata sântem a muri, decât a călca legile părinteşti”.
3 Iară împăratul, umplându-să de mânie, au poruncit să înfierbânte tigăi şi căldări.
4 Şi, după ce s-au înfierbântat acealea, îndată au poruncit să taie limba celui ce mai întâiu au grăit şi, belindu-l primpregiur, să-i taie marginile trupului, văzind ceialalţi fraţi şi muma lor.
5 Şi, după ce l-au ciungărit aşea, au poruncit să-l aducă la foc şi să-l frigă de viu şi, ieşind foarte mare sfară din tigaie, unii pre alţii împreună cu mumă-sa să îndemna a muri vitejeaşte, zicând aşea:
6 „Domnul Dumnezeu veade şi cu adevărat mângăiare are dintru noi, precum chiar au arătat prin cântarea cu carea ne-au mărturisit noao Moisi, zicând: «Şi întru robii Săi să va mângăia»”.
7 Şi, după ce s-au săvârşit cel dintâiu întru acest chip, au adus pre al doilea să-l batjocorească şi belindu-i piialea capului cu părul, îl întreba: „Au mânca-vei mai înainte de ce ţi să va chinui trupul cu toate mădulările?”
8 Iară el, răspunzind cu glas părintesc, au zis: „Ba”.
9 Pentru aceaea, şi acesta, ca şi cel dintâiu, pre rând toate chinurile le-au suferit şi, când era să moară, au zis: „Tu, dară, ticăloasă, ne scoţi pre noi dintru această viiaţă, iară Împăratul lumii pre noi, cei ce murim pentru legile Lui, iarăşi ne va înviia cu înviiare de viiaţă veacinică”.
10 Şi, după acesta, al treilea s-au batjocorit şi, cerându-i-să limba, îndată o au scos, şi mâinile cu îndrăzneală le-au întins şi vitejeaşte au zis:
11 „Din ceriu le-am dobândit aceastea şi pentru legile Lui nu bag samă de eale, pentru că nădăjduiesc că de la El iarăşi le vom dobândi”.
12 Aşea cât şi însuşi împăratul şi cei ce era cu el cu spaimă să minuna de sufletul tinerelului, că ca de o nimica nu băga samă de durori.
13 Şi după ce s-au sfârşit şi acesta, au adus pre al patrulea, aşijderea muncindu-l şi chinuindu-l.
14 Şi, când era să moară, aşea au zis: „Bine easte a muta nădejdile ceale de la oameni şi a aştepta ceale de la Dumnezeu, că noi iară vom înviia prin El, iară ţie nu va fi înviiare spre viiaţă”.
15 Şi, îndată aducând pre al cincilea, îl muncea, iară el, căutând cătră el, au zis:
16 „Puteare întră oameni având, muritoriu fiind, faci ce vreai; însă să nu socoteşti că Dumnezeu au părăsit pre neamul nostru.
17 Ci tu aşteaptă şi vei vedea putearea Lui cea mare, cum pre tine şi sămânţa ta o va chinui”.
18 Şi, după acesta, au adus pre al şeaselea şi, când era să moară, au zis: „Nu te înşela în zădar, că noi pentru noi înşine pătimim aceastea, de vreame ce am păcătuit împrotiva Dumnezeului nostru şi pentru aceasta s-au făcut aceste vreadnice de mirare.
19 Iară tu să nu socoteşti că vei fi necertat, pentru că dai războiu asupra lui Dumnezeu”.
20 Iară muma lor, foarte minunată şi vreadnică de bună pomenire fiind, carea întru o zi văzind perindu-i şeapte fii, cu bun suflet au răbdat pentru nădejdile care le avea întru Domnul.
21 Şi pre fieştecarele din ei îl mângăia cu părintesc glas, plină fiind de vitejesc cuget, şi gândirea cea fămeiască cu inimă bărbătească deşteptându-o, zicea cătră ei:
22 „Nu ştiu cum v-aţi început în pântecele mieu, nici eu v-am dat voao duh şi viiaţă, nici închipuirea fieştecui eu o am întocmit.
23 Ci Ziditoriul lumii, Cel ce au zidit ursitura omului şi au aflat naşterea şi duh şi viiaţă tuturor, voao ca un milostiv iarăşi va da, de vreame ce acum nu vi-i milă de voi pentru legile Lui”.
24 Iară Antioh, gândind că pre el îl defaimă şi socotind că pre el îl ocăreaşte cu aceale cuvinte, fiind încă cel mai tinăr viu, nu numai cu cuvintele îndemna, ci şi cu jurământul îl încredinţa cum că şi bogat şi fericit îl va face, de să va muta de la obiceaiurile părinteşti şi priiatin îl va avea şi trebi îi va încredinţa.
25 Iară tinerelul, nicidecum ascultând, au chemat împăratul pre mumă-sa şi o învăţa ca să sfătuiască pre tinerel ceale ce sânt spre mântuire.
26 Şi cu multe îndemnându-o, ea au priimit că va sfătui pre fiiu.
27 Şi, plecându-să la el, înşelând pre crudul tiran, aşea au zis cu părintesc glas: „Fiiule, fie-ţi milă de mine, carea în pântece te-am purtat noao luni şi ţ-am dat ţiţă trei ani şi te-am hrănit şi te-am adus la vârsta aceasta şi te-am crescut purtându-te în braţe,
28 Rogu-te, fiiule, ca, căutând la ceriu şi la pământ şi văzind toate ceale ce sânt într-însele, să cunoşti că din ce n-au fost le-au făcut pre eale Dumnezeu, şi pre neamul omenesc aşijderea l-au făcut.
29 Nu te teame de ucigătoriul acesta, ci te fă vreadnic de fraţii tăi, priimeaşte moartea, ca întru aceaeaşi milă împreună cu fraţii tăi să te priimesc”.
30 Şi grăind încă ea, tinerelul au zis: „Pre cine aşteptaţi? Nu ascult de porunca împăratului, ci ascult de porunca legii, carea s-au dat părinţilor noştri prin Moisi.
31 Iară tu, cel ce tot răul ai aflat asupra jidovilor, nu vei scăpa din mâinile lui Dumnezeu.
32 Că noi pentru păcatele noastre pătimim.
33 Iară deaca pentru certarea şi învăţătura noastră Dumnezeu cel viu puţin S-au mâniiat asupra noastră, iarăşi Să va împăca cu robii Săi.
34 Ci tu, o, necredinciosule, şi decât toţi oamenii mai spurcatule, nu te mări turburându-te în deşert şi sumeţindu-te cu nişte nădejdi neştiute, asupra slugilor cereşti râdicându-ţi mâinile.
35 Că încă nu ai scăpat de judecata Atotputearnicului Dumnezeu, Cel ce de sus veade toate.
36 Că acum fraţii miei, carii puţinea dureare au suferit, au ajuns la făgăduinţa vieţii ceii veacinice a lui Dumnezeu; iară tu cu judecata lui Dumnezeu vei suferi dreaptă pedeapsă de la Dumnezeu pentru trufiia aceasta;
37 Iară eu, precum şi fraţii miei, şi trupul şi sufletul mi-l dau pentru legile părinteşti, rugându-mă lui Dumnezeu ca să nu întârzie a Să milostivi spre neamul acesta, şi pre tine, prin certări şi prin bătăi, să te facă să mărturiseşti cum că El singur easte Dumnezeu.
38 Iară întru mine şi întru fraţii miei să se oprească mâniia Atotputearnicului, carea pre dreptate s-au adus preste tot neamul nostru”.
39 Deci, mâniindu-să împăratul, pre acesta mai mult decât pre ceialalţi l-au chinuit, amărându-să pentru că l-au batjocorit.
40 Deci şi acesta curat şi-au schimbat viiaţa întru tot nădăjduind spre Domnul.
41 Şi mai pre urmă, după fii, s-au săvârşit muma.
42 Iară aceastea despre junghieri şi despre chinurile ceale preste măsură până acum să fie zise.