1 Cetatea sângiurilor, toată mincinoasă, plină de strâmbătate, nu să va pipăi vânatul.
2 Glasul biciurilor şi glasul cutremurului roatelor şi al calului ce fuge şi a carului ce hurduiaşte,
3 Şi al călăreţului ce încalecă şi al sabiei ce luceaşte şi al armelor ce fulgeră şi al mulţimei celor răniţi şi al grealei căderi; şi nu era sfârşit neamurilor ei şi vor slăbi în trupurile sale de mulţimea curviei.
4 Curvă frumoasă şi veaselă, povăţuitoarea farmecelor, carea vinde neamuri cu curviia sa şi noroade cu fermecăturile sale.
5 „Iată, Eu asupra ta!, zice Domnul Atotţiitoriul, şi voiu descoperi ceale dinapoia ta înaintea feaţii tale şi voiu arăta neamurilor ruşinea ta înaintea feaţii tale şi voiu arăta neamurilor ruşinea ta şi împărăţiilor ocara ta;
6 Şi voiu lăpăda preste tine urâciune după necurăţiile tale şi te voiu pune spre pildă.
7 Şi va fi tot cel ce te va vedea să va pogorî de la tine şi va zice: «Ticăloasa Ninevi! Cine o va plânge pre ea? De unde voiu cerca mângăiare ei?»
8 Gată parte, întocmeaşte coardă, gată partea lui Amon, ceaea ce lăcuiaşte în râuri; apă e împregiurul ei, a căriia început e marea, şi apa zidurile ei.
9 Şi Etiopiia, tăriia ei, şi Eghiptul; şi nu easte sfârşit fugii tale. Şi liviianii s-au făcut ajutoriu ei.
10 Şi ea în străinătate să va duce roabă şi pre pruncii ei îi vor trânti la începutul tuturor căilor ei; şi pentru toate ceale scumpe ale ei vor arunca sorţi şi toţi boiarii ei să vor lega cu cătuşi.
11 Şi tu te vei îmbăta şi vei fi trecută cu vedearea; şi tu vei cerca ţie stare de la vrăjmaşi.
12 Toate tăriile tale ca smochinul carele are priveghitoriu; de să vor clăti, vor cădea în gura celui ce mâncă.
13 Iară norodul tău, ca muierile întru tine; vrăjmaşilor tăi deşchizindu-să, să vor deşchide porţile pământului tău şi va mânca focul zăvoarăle tale.
14 Apă de încungiurare trage-ţi ţie şi ţine întăririle tale, întră în tină şi calcă cu pleave şi fă mai tare decât cărămida.
15 Acolo te va mânca focul, piiarde-te-va sabiia, mânca-te-va ca lăcuste şi te vei îngreoia ca gândacul.
16 Înmulţit-ai negoţitoriile tale mai mult decât stealele ceriului. Gândacul s-au pornit şi au zburat.
17 Sărit-au ca grierul, amestecătura ta ca lăcusta carea să suie pre gard în zioa frigului; soarele au răsărit şi ea au zburat şi n-au cunoscut locul ei. Vai, lor!
18 Dormitat-au păstorii tăi, împăratul asiriianilor au adormit pre cei tari ai tăi; mers-au norodul tău în munţi şi nu era cine să-i sprijinească.
19 Nu easte vindecare zdrobirei tale, umflatu-s-au rana ta. Toţi cei ce au auzit veastea ta vor bate în palme asupra ta, că asupra cui n-au venit răutatea ta pururea?”