1 Inima omului să gândească lucruri dreapte; ca să se îndrepteaze de Dumnezeu căile lui.
2 Ochiul văzând bune vesăleaşte inima; şi veastea cea bună îngraşe oasăle; cel ce ascultă mustrările vieţii va petreace întră cei înţelepţi.
3 Cel ce leapădă învăţătura să ureaşte pre sine; iară cel ce păzeaşte învăţăturile iubeaşte sufletul său.
4 Frica Domnului easte învăţătură şi înţelepciune şi începutul mărirei răspunde ei; şi mearge mărirea înaintea celor smeriţi.
5 Toate lucrurile celui smerit arătate sânt înaintea lui Dumnezeu; iară cei necuraţi în zioa cea rea vor peri.
6 Necurat easte înaintea lui Dumnezeu tot cel cu inimă înaltă, şi cel ce-şi pune mâna în mână cu nedreptate nu să va îndrepta.
7 Începutul căii ceii bune easte a face dreptate, că priimită easte la Dumnezeu mai mult decât aducerea de jertvă.
8 Cel ce caută pre Domnul va afla minte cu dreptate, şi cei ce-L caută pre El cu dreptate vor afla pace.
9 Toate lucrurile Domnului sânt cu dreptate şi să ţine cel necredincios la zioa cea rea.
10 Gâcire e în buzele împăratului, şi la judecată nu va rătăci gura lui.
11 Pornirea cumpenii dreptate e la Domnul, şi lucrurile Lui cumpene dreapte.
12 Urât easte înpăratului cel ce face reale, că cu dreptate să găteaşte scaonul domniei.
13 Priimite sânt împăratului buzele dreapte, şi cuvintele dreapte le iubeaşte.
14 Măniia împăratului easte solul morţii; iară omul înţelept îl va îmblânzi pre el.
15 Întru lumina vieţii fiiul împăratului; iară cei priimiţi lui, ca norul târziu.
16 Cuiburile înţelepciunii mai alease sânt decât aurul, şi cuiburile înţeleagerii mai alease sânt decât argintul.
17 Cărările vieţii abat de la reale; iară lun-gimea vieţii sânt căile dreptăţii.
18 Cel ce priimeaşte învăţătura întru bunătăţi va fi; şi cel ce păzeaşte certările să va înţelepţi.
19 Cel ce îşi păzeaşte căile sale păzeaşte-şi sufletul său; şi cel ce-şi iubeaşte viiaţa sa îşi opreaşte gura sa.
20 Mai înainte de sfărmare mearge ocara; şi mai înainte de cădeare, gândul cel rău.
21 Mai bun e cel blând cu smerenie decât cel ce împarte prăzi cu cei ce fac strâmbătate.
22 Cel înţelept în lucruri easte aflătoriu de bunătăţi, şi cel ce nădăjduiaşte întru Dumnezeu fericit easte.
23 Pre cei înţelepţi şi pre cei pricepători îi chiiamă răi; iară cei cu cuvinte dulci mai mult să vor auzi.
24 Izvor de viiaţă easte priceaperea celor ce o agonisesc; iară învăţătura nebunilor easte rea.
25 Inima înţeleptului cunoaşte ceale din gura sa şi în buză poartă priceapere.
26 Faguri de miiare sânt cuvintele bune; şi dulceaţa lor, tămăduire sufletului.
27 Sânt căi care să par omului a fi dreapte; iară ceale mai de pre urmă ale lor caută în fundul iadului.
28 Omul întru osteneale să osteneaşte şieşi, şi bate de la sine perirea sa; iară cel îndărătnic în gura sa îşi poartă perirea.
29 Omul fără de minte îşi sapă şieşi reale şi în buzele sale adună foc.
30 Omul îndărăptnic împarte reale; şi celor răi aprinde făcliia înşălăciunei şi desparte pre priiatini.
31 Omul fără de leage amăgeaşte pre priiatini şi-i duce pre ei la căi nu bune.
32 Cel ce-şi întăreaşte ochii săi gândeaşte îndărătnicii, şi cel ce-şi muşcă buzele sale aleage toate realele, acesta easte cuptoriul răutăţii.
33 Cunună de laudă sânt bătrâneaţele şi în căile dreptăţii să află.
34 Mai bun easte omul cel mult răbdătoriu decât cel tare, şi omul cel ce are minte decât lucrătoriul cel mare de pământ; şi cel ce-şi conteneaşte măniia mai bun easte decât cel ce ia cetate tare.
35 În sânul celor nedrepţi întră toate; iară ceale dreapte toate sânt de la Domnul.