1 Mântuiaşte-mă, Doamne, că au lipsit cel cuvios, că s-au împuţinat adevărurile de cătră fiii omeneşti.
2 Deşarte au grăit fieştecare cătră vecinul său, buze vicleane în inimă, şi în inimă au grăit reale.
3 Piiarde-va Domnul toate buzele ceale vicleane, limba cea mare grăitoare.
4 Pre cei ce au zis: „Limba noastră o vom mări, buzele noastre la noi sânt, cine easte noao Domn?”
5 „Pentru necazul săracilor şi suspinul mişăilor, acum Mă voiu scula, zice Domnul, pune-Mă-voiu întru mântuire, îndrăzni-voiu întru el”.
6 Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint cu foc lămurit, ispitit pământului, curăţit de şeapte ori.
7 Tu, Doamne, vei păzi pre noi şi ne vei feri de neamul acesta, şi în veac.
8 Împrejur necredincioşii umblă; după înălţimea Ta, ai înmulţit pre fiii omeneşti.