1 Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele.
2 Fericit bărbatul căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici easte în gura lui vicleşug.
3 Că am tăcut, învechitu-s-au oasele meale, când strigam eu toată zioa.
4 Că zioa şi noaptea s-au îngreoiat preste mine mâna Ta; întorsu-m-am spre chinuire, când s-au înfipt mie ghimpul.
5 Fărădeleagea mea am cunoscut, şi păcatul mieu n-am acoperit.
6 Zis-am: „Mărturisi-voiu asupra mea fărădeleagea mea Domnului”, şi Tu ai lăsat păgânătatea inimii meale.
7 Pentru aceasta, să va ruga cătră Tine tot cuviosul în vreame bine cuvioasă, însă în potop de ape multe, cătră dânsul nu să vor apropiia.
8 Tu eşti scăparea mea de năcazul ce mă cuprinde; bucuriia mea, izbăveaşte-mă de cei ce m-au încunjurat.
9 „Întelepţi-te-voiu şi te voiu îndrepta în calea aceasta, în carea vei mearge; întări-voiu spre tine ochii Miei.
10 Nu fiţi ca calul şi muşcoiul, la carii nu easte priceapere; cu zăbală şi cu frâu fălcile lor vei strânge, ale celor ce nu să apropie cătră tine”.
11 Multe-s bătăile păcătosului; iară pre cel ce nădăjduiaşte spre Domnul mila îl va încunjura.
12 Veseliţi-vă întru Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi toţi cei drepţi la inimă! Slava