1 Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pre noi şi ne-ai surpat; mâniiatu-Te-ai şi Te-ai milostivit spre noi.
2 Cutremurat-ai pământul şi l-ai turburat pre dânsul; vindecă sfărâmările lui, că s-au clătit.
3 Arătat-ai norodului Tău ceale năsilnice; adăpatu-ne-ai pre noi cu vinul umilinţii.
4 Dat-ai celor ce să tem de Tine semn, ca să fugă de faţa arcului.
5 Pentru ca să se izbăvească cei iubiţi ai Tăi; mântuiaşte-mă cu dreapta Ta şi mă auzi.
6 Dumnezeu au grăit întru cel sfânt al Său: „Bucura-Mă-voiu şi voiu împărţi Sichima şi Valea Lăcaşurilor voiu măsura.
7 Al Mieu eastea Galaad, şi al Mieu easte Manasi şi Efraim, tăriia capului Mieu.
8 Iuda, împăratul Mieu, Moav, căldarea nădeajdii Meale.
9 Spre Idumeea voiu întinde încălţămintea Mea, Mie cei de alt neam s-au supus”.
10 Cine mă va duce la cetatea îngrădirii? Sau cine mă va povăţui până la Idumeea?
11 Au nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lăpădat pre noi? Şi au nu vei ieşi, Dumnezeule, întru puterile noastre?
12 Dă-ne noao ajutoriu din năcaz, şi deşartă easte mântuirea omului.
13 Întru Dumnezeu vom face puteare; şi El va urgisi pre cei ce ne năcăjesc pre noi.