1 Dumnezeule, venit-au neamurile în moştenirea Ta, spurcat-au sfântă besearica Ta.
2 Pus-au Ierusalimului ca o păzitoare de poame; pus-au stârvurile robilor Tăi mâncări pasărilor ceriului, trupurile celor cuvioşi ai Tăi fiiarălor pământului.
3 Vărsat-au sângele lor ca apa împrejurul Ierusalimului, şi nu era cine să-i îngroape.
4 Făcutu-ne-am ocară vecinilor noştri, batjocură şi râs celor dimprejurul nostru.
5 Până când, Doamne, Te vei mâniia, până în sfârşit? Să va aprinde ca focul râvna Ta?
6 Varsă mâniia Ta preste neamurile care nu Te cunosc, şi preste împărăţiile care numele Tău n-au chemat.
7 Că au mâncat pre Iacov, şi locul lui l-au pustiit.
8 Să nu pomeneşti fărădelegile noastre ceale de demult; degrab să ne întâmpine pre noi îndurările Tale, Doamne, că am sărăcit foarte.
9 Ajută noao, Dumnezeule, Mântuitoriul nostru, pentru mărirea numelui Tău, Doamne, izbăveaşte-ne pre noi şi curăţeaşte păcatele noastre, pentru numele Tău.
10 Ca nu cândva să zică neamurile: „Unde easte Dumnezeul lor?” Şi să se cunoască întru neamuri, înaintea ochilor noştri,
11 Izbânda sângelui robilor Tăi celui vărsat; să între înaintea Ta suspinul celor ferecaţi.
12 După mărirea braţului Tău, păzeaşte pre fiii celor omorâţi.
13 Răsplăteaşte vecinilor noştri de şapte ori în sânul lor ocara lor, cu carea Te-au ocărât pre Tine, Doamne.
14 Iară noi, norodul Tău şi oile păşunii Tale, mărturisi-ne-vom Ţie, Dumnezeule, în veac, în neam şi în neam vom vesti lauda Ta.