1 Miluiaşte-ne pre noi, Stăpâne, Dumnezeul tuturor, şi caută,
2 Şi trimite frica Ta preste toate neamurile.
3 Râdică mâna Ta preste neamurile străine şi să vază putearea Ta.
4 Precum înaintea lor Te-ai sfinţit întru noi, aşa şi înaintea noastră Te măreaşte întru ei.
5 Şi să Te cunoască pre Tine, precum şi noi Te-am cunoscut, că nu easte Dumnezeu afară de Tine, Doamne!
6 Înnoiaşte seamnele şi schimbă minunile.
7 Măreaşte mâna Ta şi braţul cel drept.
8 Deşteaptă mâniia şi varsă iuţimea.
9 Piiarde pre vrăjmaş şi strică pre împrotivnic.
10 Grăbeaşte vreamea şi-ţi ado aminte de jurământ şi să se povestească măririle Tale.
11 De iuţimea focului să se amistuiască cel ce au scăpat, şi cei ce fac rău norodului Tău să afle pierzare.
12 Zdrobeaşte capetele boiarilor vrăjma-şilor, carii zic: „Nu easte afară de noi”.
13 Adună toate neamurile lui Iacov, inima luminată şi bună să nevoiaşte spre mâncările sale.
14 Miluiaşte, Doamne, norodul carele să chiiamă cu numele Tău şi pre Israil, pre carele cu naşterea cea dintâiu l-ai asemănat.
15 Milostiveaşte-Te spre Ierusalim, cetatea sfinţeniei Tale, cetatea odihnei Tale.
16 Umple Sionul, ca să înalţă graiurile Tale şi de mărire pre norodul Tău.
17 Dă mărturie lucrurilor Tale celor din început şi deşteaptă prorociile ceale ce sânt întru numele Tău.
18 Dă plată celor ce Te aşteaptă pre Tine şi prorocii Tăi credincioşi să se afle.
19 Ascultă, Doamne, rugăciunea celor ce să roagă Ţie pentru norodul Tău, după blagosloveniia lui Aaron, ca să cunoască toţi cei de pre pământ că Tu, Doamne, eşti Dumnezeul veacurilor.
20 Toată mâncarea mâncă pântecele, ci easte o bucată mai bună decât altă bucată.
21 Gâtlejul cu gustul aleage bucatele vânatului; aşea inima cea înţăleaptă cuvintele ceale mincinoase.
22 Inima îndărăptnică aduce măhnire, iară omul cel învăţat va răsplăti lui.
23 Pre tot bărbatul va priimi muiarea, şi easte fată mai bună decât fată.
24 Frumseaţa muierii veseleaşte faţa şi covârşeaşte toată pofta omului.
25 De easte pre limba ei milă şi blândeaţă, nu easte bărbatul ei ca fiii oamenilor.
26 Cel ce-şi câştigă muiare înceape la agonisită, ajutoriu după sine şi stâlp de odihnă.
27 Unde nu easte gard să va jefui agoniseala, şi unde nu easte muiare suspină cel rătăcit.
28 Că cine va creade tâlhariului celui sprinten, carele umblă din cetate în cetate? Aşea şi omului carele nu are cuib şi sălăşluiaşte oriunde în seară.