51
Mărturisi-mă-voiu Ţie, Doamne Împărate, şi Te voiu lăuda pre Tine, Dumnezeule,Mântuitoriul mieu.
Mărturisescu-mă numelui Tău, că acoperitoriu şi ajutoriu Te-ai făcut mie şi ai mântuit trupul mieu de la perire.
Şi din laţul limbii ocărâtoare şi de buzele celor ce grăiesc minciună, şi înaintea celor ce stau, înainte Te-ai făcut mie ajutoriu.
Şi m-ai izbăvit pre mine, după mulţimea milii şi a numelui Tău, de la cei ce răcnea, gata să mă mânce,
Din mâna celor ce caută sufletul mieu, din multe năcazuri care le-am avut,
Din năduşirea văpăii de primpregiur şi din mijlocul focului, unde nu m-am ars,
Din adâncul pântecelui iadului şi de limba necurată şi de cuvântul mincinos şi de limba cea nedreaptă, cu pâră la împăratul.
Apropiiatu-s-au până la moarte sufletul mieu şi viiaţa mea era aproape de iad, jos.
Încungiuratu-m-au de toate părţile şi nu era cine să-mi ajute. Căutat-am ajutoriul oamenilor şi nu era.
10 Şi mi-am adus aminte de mila Ta, Doamne, şi de lucrarea Ta, cea din veac.
11 Că mântuieşti pre cei ce Te aşteaptă pre Tine şi-i izbăveşti pre ei din mâna vrăjmaşilor.
12 Şi am înălţat pre pământ rugăciunea mea şi m-am rugat pentru mântuirea de moarte.
13 Chemat-am pre Domnul, Tatăl Domnului mieu, ca să nu mă părăsască în zilele năcazului, în vreamea trufaşilor, fără de ajutoriu.
14 Lăuda-voiu numele Tău neîncetat, şi-l voiu cânta întru mărturisire, şi s-au auzit rugăciunea mea.
15 Că m-ai mântuit pre mine din perire şi m-ai scos din vreame rea.
16 Pentru aceaea, mă voiu mărturisi şi Te voiu lăuda şi bine voiu cuvânta numele Domnului.
17 Când încă eram mai tinăr, mai înainte până ce a nu rătăci, am căutat înţălepciunea, aiavea, întru rugăciunea mea,
18 Înaintea besearicii m-am rugat pentru ea şi până la ceale de pre urmă o voiu căuta pre ea.
19 Ca de floarea strugurului copt, aşea s-au veselit inima mea de ea.
20 Încălecat-au piciorul mieu cu dreptate, din tinereaţele meale o am cercat pre ea.
21 Plecat-am puţin ureachiia mea, şi am priimit, şi multă învăţătură mi-am aflat.
22 Procopsit-am într-însa; Celui ce mi-au dat mie înţălepciune voiu da mărire.
23 Că am cugetat ca să o fac pre ea şi am râvnit binele şi nu mă voiu ruşina.
24 Foarte s-au nevoit sufletul mieu pentru ea, şi întru toată fapta mea sârguitoriu am fost.
25 Mâinile meale le-am întins spre înălţime şi de neştiinţele ei m-am tânguit.
26 Sufletul mieu l-am îndreptat la dânsa şi întru curăţenie o am aflat pre ea; inima mea mi-am lipit de ea, din început.
27 Pentru aceaea, nu mă voiu părăsi.
28 Şi pântecele mieu s-au turburat căutându-o pre ea, pentru aceaea, bună agoniseală mi-am agonisit.
29 Dat-au Domnul limbă mie plata mea şi cu aceaea voiu lăuda pre El.
30 Apropiiaţi-vă cătră mine cei neînvăţaţi şi mâneţi în casa învăţăturii!
31 Pentru ce întârziiaţi la aceastea şi sufletele voastre însătoşează foarte?
32 Deşchis-am gura mea şi am grăit: „Agonisiţi-vă fără de argint”.
33 Supuneţi cerbicea voastră supt jug, şi să priimească sufletul vostru învăţătură; aproape easte a o afla pre ea.
34 Vedeţi cu ochii voştri că puţin m-am ostenit şi multă odihnă mi-am aflat.
35 Luaţi învăţătură, că mult număr de argint şi mult aur veţi câştiga cu ea.
36 Veselească-să sufletul vostru de mila Lui şi nu vă ruşinaţi de lauda Lui.
37 Lucraţi lucrul vostru mai înainte de vreame, şi va da plata voastră în vreamea sa.