1 Frăţiorul mieu s-au pogorât în grădina sa, la năstrăpile mirosului, să pască în grădini şi să culeagă crini.
2 Eu, frăţiorului mieu, şi frăţiorul mieu, mie, cel ce paşte întră crini.
3 Frumoasă eşti, iubita mea, ca bunăvoinţa, mândră ca Ierusalimul, cumplită ca ceale rânduite.
4 Întoarce-ţi ochii tăi de la mine, că ei mi-au dat aripi, părul tău, ca turmele caprelor care s-au suit de la Galaad.
5 Dinţii tăi, ca turmele celor tunse, care s-au suit de la scăldătoare, şi toate au fii geameni, şi stearpă nici una nu easte întru eale.
6 Ca o funişoară roşie, buzele tale, şi graiul tău, frumos ca coajea rodiei mărului tău, afară de tăcearea ta.
7 Şeasăzeci sânt împărătease şi optzeci ţiitoare şi tinereale fără de număr.
8 Una easte porumbiţa mea, cea desăvârşită a mea, una easte maicii sale, aleasă ceii ce o au născut pre ea, văzutu-o-au pre ea featele şi o au fericit împărăteasele şi ţiitoarele, şi o vor lăuda pre ea.
9 Cine easte aceasta care să iveaşte ca zorile, frumoasă ca luna, aleasă ca soarele, cumplită ca ceale rânduite?
10 În grădina nucului m-am pogorât ca să văz odraslele părului, să văz, oare, înflorit-au viia, înflorit-au rodiile, acolo voiu da ţiţele meale ţie.
11 Nu au cunoscut sufletul mieu, pusu-m-au în carăle lui Aminadav.
12 Întoarce-te, întoarce-te, sunamiteancă, întoarce-te, şi să te vedem!