1 Şi răspunzind Tovie, au zis: „Tată, face-voiu toate câte ai poruncit mie.
2 Ci cum voiu putea lua argintul de la el, de vreame ce nu-l ştiu pre el?”
3 Şi i-au dat lui scrisoarea mânii şi i-au zis lui: „Caută-ţi om carele să meargă cu tine şi să-i plătesc lui până sânt viu, şi, ducându-te, ia argintul!”
4 Şi s-au dus să caute om şi au aflat pre Rafail, carele era înger, şi nu ştiia, şi i-au zis lui: „Poţi mearge cu mine în Raghisul Midiei şi ştii locurile?”
5 Şi i-au zis îngerul: „Eu voiu mearge cu tine şi la Gavail, fratele nostru am mas”.
6 Şi au zis Tovia cătră el: „Aşteaptă-mă, să spuiu tătâne-mieu”. Şi i-au zis lui: „Mergi şi să nu zăboveşti!”
7 Şi, mergând, au spus tătâne-său: „Iată, am aflat carele va mearge cu mine”. Iară el au zis: „Chiiamă-l pre el la mine, ca să cunosc din ce neam easte, şi easte om credincios ca să meargă cu tine?”
8 Şi l-au chemat pre el şi au întrat şi s-au închinat unul altuia.
9 Şi au zis Tovit lui: „Frate, din ce neam şi din ce sămânţă eşti tu, spune-mi?”
10 Şi i-au zis lui: „Neam şi seminţie cerci tu, au năimit, carele să meargă cu fiiul tău?”
11 Şi i-au zis Tovit lui: „Voiu, frate, să ştiu neamul tău şi numele”.
12 Iară el au zis: „Eu sânt Azaria, a lui Ananie celui mare, din fraţii tăi”.
13 Şi i-au zis Tovit lui: „Sănătos să vii, frate, şi să nu te superi pre mine, pentru că am întrebat să ştiu neamul tău şi sămânţa ta!
14 Şi tu eşti fratele mieu, din neam frumos şi bun, că am cunsocut pre Anania şi pre Ionatan, fiii lui Sameu celui mare.
15 Că mergeam împreună la Ierusalim a ne închina, aducând ceale întâiu născute, şi zeciuialele roadelor, şi nu au rătăcit cu rătăcirea fraţilor noştri.
16 Din rădăcină bună eşti, frate. Ci spune-mi, ce plată să-ţi dau? O drahmă pre zi şi ceale de lipsă ţie, ca şi fiiului mieu.
17 Şi încă voiu mai adaoge ţie, pre deasupra simbriei, de vă veţi întoarce sănătoşi”.
18 Şi s-au tocmit aşea. Şi au zis cătră Tovie: „Gată-te de cale şi să călătoriţi bine”.
19 Şi au gătit fiiul lui ceale de cale.
20 Şi i-au zis lui tatăl lui: „Mergi cu omul acesta, iară Dumnezeu, Cel ce lăcuiaşte în ceriu, să îndrepteaze calea voastră şi îngerul lui Dumnezeu să meargă împreună cu voi”.
21 Şi au ieşit amândoi să meargă, şi cânele pruncului au mers cu ei.
22 Şi au plâns Ana, muma lui, şi au zis cătră Tovit: „Pentru ce ai mânat pre fiiul nostru?
23 Au nu era el toiagul mânii noastre, întrând şi ieşind înaintea noastră?
24 Argint la argint să nu ajungă, ci urâciune fiiului nostru să se facă.
25 Că precum ni s-au dat noao a trăi de la Domnul, aceasta destul noao easte”.
26 Şi i-au zis ei Tovit: „Nu avea grije, soro, sânătos va veni şi ochii tăi vor vedea pre el.
27 Că înger bun va mearge împreună cu el şi să va îndrepta calea lui şi să va întoarce sânătos”. Şi au încetat a plânge.