133
1 Plăcut e, fraţii când se-adună
Să locuiască împreună!
2 E-asemeni untdelemnului,
De preţ, turnat pe capul lui,
Curgând pe barbă; bunăoară,
Pe barba lui Aron pogoară
Şi picură din barba lui,
Pe marginea veşmântului.
3 Este ca roua cea pe care
Numai Hermonul o mai are,
Ca roua care – bunăoară –
Iată că din Sion pogoară,
Căci doar acolo, Dumnezeu
Dă binecuvântări mereu
Şi slobozeşte apa vie,
A vieţii, pentru veşnicie.