1 Doamne, Atotţiitorule, Dumnezeul lui Israil! Un suflet strâmtorat şi un duh necăjit strigă către tine:
2 «Ascultă, Doamne şi milostiveşte-te spre noi, căci am păcătuit înaintea ta.
3 Tu stai în jilţul tău în veci, iar noi să pierim în veci?
4 Doamne, Atotţiitorule, Dumnezeul lui Israil, ascultă rugăciunea celor din Israil care sunt aproape să moară şi a celor care au păcătuit împotriva ta, a celor care n’au ascultat de glasul Domnului Dumnezeului lor, şi din care pricină a venit peste noi năprasna aceasta!
5 Nu-ţi aduce aminte de fărădelegile părinţilor noştri, ci în vremea aceasta adu-ţi aminte de puterea ta şi de numele tău;
6 Fiindcă tu eşti Domnul Dumnezeul nostru, ca să te proslăvim pe tine.
7 Şi pentru aceasta ne-ai pus în inimile noastre gândul ca să ne temem de tine şi să chemăm numele tău şi să te proslăvim pe tine în ţara robiei noastre şi să ne pocăim din inimă pentru toate păcatele părinţilor noştri, care au păcătuit împotriva ta.
8 Însă vezi! Acum suntem în ţara robiei noastre, în care ne-ai împrăştiat spre ocară şi spre blestem şi spre purtarea vinei pentru toate fărădelegile părinţilor noştri, care s’au lepădat de Domnul Dumnezeul nostru.
9 Ascultă, Israile, poruncile vieţii, luaţi aminte ca să învăţaţi înţelepciunea.’
10 Cum se întâmplă, Israile, că tu eşti în ţară vrăjmaşă şi că tânjeşti în pământ străin? Că trebue să fii spurcat ca hoiturile,
11 Şi să te numeri cu cei ce se pogoară în Şeol?
12 Părăsit-ai izvorul înţelepciunii.
13 Dacă ai fi umblat pe calea lui Dumnezeu, în veci ai fi locuit în pace.
14 Învaţă deci unde este iscusinţa, unde este puterea, unde este mintea, ca să pricepi unde este viaţa lungă şi fericită, unde este lumina ochilor şi pacea.
15 Cine a găsit vreodată sălaşul ei şi cine a intrat în vistieriile ei?
16 Unde sunt stăpânitorii popoarelor, care stăpâneau chiar şi peste dobitoacele pământului,
17 Şi se desfătau cu păsările cerului? Unde sunt cei care adunau argint şi aur, cei în care omenirea îşi punea nădejdea şi a căror avere era fără sfârşit?
18 Unde sunt cei ce lucrau argintul şi se străduiau ca lucrările lor să fie neîntrecute?
19 S’au stins şi în iad s’au coborît şi alţii au venit în locul lor!
20 Cei de mai târziu văzură lumina şi locuiră pe pământ, însă nu cunoscură drumul înţelepciunii,
21 Şi nici nu înţeleseră căile ei. Dar nici feciorii lor nu o pricepură, şi statură departe de calea ei.
22 În Canaan, nimeni n’a auzit despre ea, iar în Teman n’a fost zărită niciodată.
23 Chiar nici fiii lui Agar, care se străduesc după înţelepciune, neguţătorii Madianului şi ai Temei, cei ce grăiesc în pilde şi se sârguesc să afle priceperea, n’au cunoscut calea înţelepciunii şi nici n’au aflat vre-o ştire despre cărările ei.
24 O, Israile! Cât de mare este templul lui Dumnezeu şi cât de întins locul stăpânirii lui!
25 Mare şi fără sfârşit, înalt şl nemăsurat!
26 Acolo s’au născut uriaşii cei vestiţi din vremi străvechi, înalţi la statură şi iscusiţi la război.
27 Dar Dumnezeu nu i-a ales pe ei şi nici calea către înţelepciune nu le-a descoperit-o.
28 Şi s’au stins pentru că n’au avut pricepere, pierit-au din pricina nebuniei lor.
29 Cine s’a suit vreodată în cer, ca s’o ia şi s’o pogoare din nori?
30 Cine a trecut dincolo marea, ca s’o descopere şi s’o cumpere în schimbul aurului curat?
31 Nimeni nu cunoaşte calea către ea şi despre cărarea ei nu ştie nimeni.
32 Ci numai Atotştiutorul o cunoaşte şi cu priceperea lui o descopere, el care a zidit pământul pentru veşnicie şi l-a umplut de dobitoace,
33 El care sloboade fulgerul şi fulgerul porneşte, îl chiamă şi ascultă tremurând,
34 Din pricina căruia stelele luminează în locul lor şi se veselesc,
35 El le cheamă şi ele răspund: «Iată-ne!» Ele strălucesc voioase întru slava celui care le-a zidit.
36 Acesta este Dumnezeul nostru, şi altul nu poate fi socotit asemenea cu el.
37 El ne-a descoperit orice cale ce duce spre înţelepciune, pe care a dăruit-o robului său Iacob şi lui Israil, cel iubit de el.
38 După aceasta el însuşi s’a arătat pe pământ şi împreună cu oamenii a petrecut.