6
Cutează oare vre-unul dintre voi, când are vre-o pricină cu alt frate, să se judece înaintea păgânilor şi nu înaintea sfinţilor?
Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă voi sunteţi judecătorii lumii, nu sunteţi voi destoinici să judecaţi lucruri atât de mici?
Nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pe îngeri, necum cele lumeşti?
Aşa dar, dacă aveţi judecăţi lumeşti, pe cei nebăgaţi în seamă din biserică, pe aceştia să-i puneţi să vă judece!
O spun spre ruşinea voastră: Nu este, astfel, între voi nici un om înţelept, care să fie în stare să judece pricinile dintre fraţi?
Ci frate cu frate se judecă, şi aceasta înaintea necredincioşilor’.
Negreşit, şi aceasta este cădere pentru voi că aveţi judecăţi unii cu alţii. Pentru ce nu suferiţi mai bine strâmbătate? Pentru ce nu vă lăsaţi mai bine păgubaşi?
Ci voi nedreptăţiţi, ci voi căşunaţi pagubă, şi aceasta fraţilor!
Nu ştiţi oare că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă faceţi socoteli greşite: nici desfrânaţii, nici slujitorii idolilor, nici precurvarii, nici moleşiţii, nici sodomiţii,
10 Nici furii, nici nesăţioşii de avere, nici beţivii, nici cei răi de gură, nici hrăpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
11 Şi aşa eraţi unii din voi. Ci v’aţi spălat, ci v’aţi sfinţit, ci v’aţi îndreptat întru numele Domnului Iisus Christos şi întru Duhul Dumnezeului nostru.
12 Toate îmi sunt iertate, dar nu toate sunt de folos. Toate îmi sunt iertate, dar nu mă voi lăsa biruit de nimic.
13 Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate, şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul, însă, nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.
14 Dumnezeu, – care a înviat pe Domnul, şi pe noi ne va învia, prin puterea sa.
15 Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Christos? Lua-voi deci mădularele lui Christos, ca să fac din ele mădularele unei desfrânate? Ferească Domnul!
16 Nu ştiţi, apoi, că cine se împreună cu desfrânata este un singur trup cu ea? Căci vor fi – zice Scriptura – cei doi un singur trup.
17 Pe când cel ce se uneşte cu Domnul este un singur Duh cu el.
18 Fugiţi de desfrânare. Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătueşte în însuşi trupul său.
19 Sau nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locueşte întru voi şi pe care-l aveţi de la Dumnezeu, şi cum că voi nu sunteţi ai voştri?
20 Căci cumpăraţi aţi fost cu preţ! Preamăriţi dar pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, ca unele care sunt ale lui Dumnezeu.