1 Drept aceea, având această rânduiala după mila cu care am fost miluiţi, nu ne pierdem nădejdea,
2 Ci lepădându-ne de cele ascunse şi ruşinoase, nu umblăm întru viclenie, nici nu prefacem cuvântul lui Dumnezeu, dar prin arătarea adevărului ne facem pe noi înşine cunoscuţi – în faţa lui Dumnezeu – cugetului tuturor oamenilor.
3 Iar dacă Evanghelia noastră mai este acoperită, este acoperită pentru fiii pierzării,
4 În care Dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le strălucească lumina Evangheliei măririi lui Christos, cel ce este chipul lui Dumnezeu.
5 Căci nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Christos Iisus, Domnul, iar noi înşine suntem slujitorii voştri, prin Iisus.
6 Fiindcă Dumnezeu care a zis: Strălucească, din întuneric, lumina! el a făcut ziuă în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa măririi lui Dumnezeu, pe faţa lui Christos.
7 Avem, însă, comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că înălţimea puterii este a lui Dumnezeu, iară nu de la noi,
8 Cei ce suntem obijduiţi din toate părţile, dar nu striviţi; în mare cumpănă, dar nu deznădăjduiţi;
9 Prigoniţi, dar nu năpustiţi; trântiţi jos, dar nu nimiciţi;
10 Noi totdeauna purtăm în trup moartea lui Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupurile noastre.
11 Căci pururea noi cei vii daţi suntem spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în carnea noastră cea muritoare.
12 Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa.
13 Şi având acelaşi duh al credinţei – după cum este scris: Crezut-am, pentru aceea am şi grăit – şi noi credem, pentru aceea şi grăim,
14 Ştiind că cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus şi ne va înfăţişa împreună cu voi.
15 Căci toate sunt spre folosul vostru, ca darul revărsându-se cu belşug să sporească, prin cei mulţi, mulţumită întru slava lui Dumnezeu.
16 De aceea, nu ne descurajăm şi, măcar că omul nostru cel dinafară se prăpădeşte, omul nostru cel dinlăuntru se înnoeşte din zi în zi.
17 Pentru că suferinţa noastră, uşoară şi de o clipă, ne agoniseşte nouă, mai presus de orişice măsură, o cumpănă veşnică de mărire,
18 Ca unora care n’avem în vedere cele ce se văd, dar cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt vremelnice, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.