1 Deci, având aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată spurcăciunea cărnii şi a duhului, desăvârşind sfinţenia întru frica lui Dumnezeu.
2 Faceţi-ne loc în inimile voastre! N’am năpăstuit pe nimeni, n’am vătămat pe nimeni, n’am înşelat pe nimeni.
3 Nu o spun ca să vă osândesc, căci am zis mai înainte că sunteţi în inima noastră, până la moartea împreună şi la viaţa împreună.
4 Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! Umplu-tu-m’am de mângâiere! Cu toată întristarea mea sunt covârşit de bucurie!
5 Căci, după ce am sosit în Macedonia, trupul nostru n’a avut nici o odihnă, necăjiţi fiind în toate chipurile; dinafară lupte, dinlăuntru temeri.
6 Dar Dumnezeu cel ce mângâie pe cei smeriţi ne-a mângâiat pe noi, cu venirea lui Titu,
7 Şi nu numai cu venirea lui, ci şi cu mângâierea cu care el a fost mângâiat de către voi, spunându-ne nouă dorul vostru, plânsul vostru, tragerea voastră de inimă pentru mine, încât eu foarte m’am bucurat.
8 Fiindcă, deşi v’am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; şi dacă mi-a părut rău, căci văd că acea epistolă v’a întristat, măcar că vremelnic,
9 Acum mă bucur, nu pentru că v’aţi fost întristat, ci pentru oă întristarea voastră a fost spre pocăinţă. întristaţi aţi fost după voia lui Dumnezeu, ca să nu fiţi întru nimic păgubiţi de către noi.
10 Căci întristarea cea după Dumnezeu lucrează pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; pe când întristarea lumii lucrează moarte.
11 Că, iată, câtă sârguinţă n’a săvârşit întru voi tocmai această întristare după voia lui Dumnezeu: ce dezvinovăţire, ce mâhnire, ce teamă, ce dorinţă, ce râvnă, ce răzbunare! În tot chipul, dovedit-aţi că voi înşivă sunteţi curaţi, în această pricină.
12 Astfel dar, şi de v’am scris, nu v’am scris pentru cel ce a făcut strâmbătate, nici pentru cel ce a suferit strâmbătate, ci ca să se dea pe faţă, la voi, înaintea lui Dumnezeu, sârguinţă voastră cea pentru noi.
13 De aceea, ne-am mângâiat; dar pe lângă mângâierea noastră ne-am bucurat peste măsură mai ales de bucuria lui Titu, căci duhul lui s’a odihnit, din partea voastră a tuturor.
14 Căci dacă m’am lăudat întrucâtva, cu voi, faţă de el, n’am fost dat de ruşine, ci precum toate întru adevăr le-am grăit vouă, tot aşa şi lauda noastră către Titu adevăr s’a făcut.
15 Şi inima lui este cu atât mai mult plină de voi, când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor, cum l-aţi primit cu temere şi cu frică mare.
16 Ci mă bucur că, în toate, pot să mă încred în voi.