12
«Iată legile şi îndreptările după care să vă călăuziţi în ţara pe care Domnul Dumnezeul părinţilor voştri v’a hotărît-o vouă s’o stăpâniţi cât veţi trăi pe pământ:
Să dărâmaţi din temelie toate locaşurile unde popoarele a căror stăpânire o luaţi voi se închină dumnezeilor lor, pe munţi înalţi, pe dealuri şi sub orice copac verde.
Să doborîţi la pământ jertfelnicele lor şi să sfărâmaţi stâlpii lor cu pisanii, aşerele lor să le ardeţi în foc, idolii turnaţi să-i faceţi fărâme şi să stârpiţi numele lor din locul acela.
Cu Domnul Dumnezeul vostru să nu faceţi aşa!
Ci locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul vostru din toate seminţiile, în care să-şi aşeze numele său ca să sălăşluiască într’însul, să-l cercetaţi şi să veniţi la el,
Să aduceţi arderi de tot şi jertfe, zeciuielile voastre, ridicarea mâinilor voastre, juruinţele, prinoasele de bună voie, întâii născuţi din cirezile şi din turmele voastre.
Acolo să ospătaţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru şi să vă bucuraţi de agoniseala mâinilor voastre, voi şi familiile voastre, fiindcă Domnul Dumnezeul tău te-a binecuvântat.
Să nu faceţi aşa cum facem noi acum aici, fiecare după dreapta lui socotinţă;
Până acum încă n’aţi intrat în odihna şi în moştenirea pe care Domnul Dumnezeul nostru o va da vouă.
10 Dar când veţi trece Iordanul şi veţi locui în pământul pe care Domnul Dumnezeul vostru vi-l va da ca moştenire, vă veţi odihni de duşmanii voştri cei din jur şi veţi locui fără de grijă,
11 Să aduceţi, în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru ca să sălăşluiască într’însul numele său, tot ceea ce v’am poruncit vouă: arderile de tot, jertfele, zeciuielile, ridicarea mâinilor voastre, şi tot ce e mai de frunte din ceea ce aţi făgăduit Domnului.
12 Şi să faceţi ospăţ de bucurie înaintea Domnului Dumnezeului vostru, voi, fiii şi fiicele voastre, roabele voastre şi leviţii din oraşele voastre, căci ei n’au parte şi moştenire cu voi.
13 Păzeşte-te să nu aduci arderea ta de tot în orice loc ţi s’ar părea,
14 Ci numai în locul pe care-l va alege Domnul într’una din seminţiile voastre, acolo să aduci arderile de tot ale tale şi acolo să săvârşeşti tot ceea ce eu îţi poruncesc.
15 Dar, după pofta sufletului tău, junghie şi mănâncă jertfă de carne după binecuvântarea pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-o va da în toate aşezările tale. Cel curat şi cel necurat să mănânce din ea, ca din carnea de căprioară şi cea de cerb.
16 Numai sângele să nu-l mănânci, ci să-l verşi pe pământ ca pe apă.
17 Să nu mănânci în aşezările tale zeciuiala de la grâul, de la vinul şi untdelemnul tău, întâii născuţi ai cirezilor şi ai turmelor tale, toate făgăduinţele pe care le-ai făgăduit, darurile de bunăvoie şi ridicarea mâinilor tale,
18 Ci dimpotrivă să le mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locaşul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău: tu, fiul şi fiica ta, robul şi roaba ta şi levitul din aşezările tale, şi să te bucuri de toată agoniseala mâinilor tale!
19 Păzeşte-te ca nu cumva să treci cu vederea pe levit, în toate zilele vieţii tale de pe pământul tău!
20 Când Domnul Dumnezeul tău va lărgi hotarul tău, precum ţi-a făgăduit, şi vei spune: «Vreau să mănânc carne» – căci ţi-e poftă să mănânci carne – ţi-e îngăduit să mănânci carne după dorul sufletului tău.
21 Şi dacă locul pe care Domnul Dumnezeu îl va alege ca să sălăşluiască numele său într’însul va fi prea departe de tine, junghie din cirezile şi din turmele tale, pe care ţi le-a dat Domnul Dumnezeul tău, precum ţi-am dat poruncă, şi mănâncă în aşezările tale tot după dorul sufletului tău.
22 Întocmai cum se mănâncă vânatul de căprioară şi de cerb, aşa să mănânci. Cel curat şi cel necurat să mănânce la fel.
23 Dar ţine cu tărie să nu mănânci sânge, căci sângele are în el viaţă şi nu se cade să mănânci viaţa laolaltă cu trupul.
24 Să nu-l mănânci, ci să-l verşi pe pământ ca pe apă.
25 Să nu-l mănânci, ca să-ţi meargă bine ţie şi fiilor tăi de după tine, fiindcă tu faci ceea ce este drept în ochii Domnului.
26 Numai darurile sfinte care se cuvine să le dai şi făgăduinţele tale, ia-le-şi adă-le în locul pe care Domnul îl va alege.
27 Când vei aduce arderile de tot ale tale să pui carnea şi sângele pe jertfelnicul Domnului Dumnezeului tău; la jertfele tale, să verşi sângele pe jertfelnic, iar carnea să o mănânci.
28 Fii cu grijă şi ia aminte la toate poruncile acestea pe care eu ţi le poruncesc, ca să-ţi meargă bine ţie şi fiilor tăi de după tine deapururi, fiindcă tu săvârşeşti ceea ce este bun şi plăcut în ochii Domnului Dumnezeului tău.
29 După ce Domnul Dumnezeul tău va nimici din faţa ta popoarele pe care le vei cuprinde ca să le stăpâneşti şi să locueşti în ţara lor,
30 Fereşte-te ca nu cumva să te laşi înşelat, ca după ce au fost nimicite nu cumva să umbli după dumnezeii lor cugetând: «Cum au slăvit neamurile acelea pe dumnezeii lor, vreau să fac şi eu întocmai.»
31 Dar tu să nu faci la fel cu Domnul Dumnezeul tău, căci toate grozăviile pe care le urăşte Domnul le-au săvârşit ele pentru dumnezeii lor, ba chiar pe fiii şi pe fiicele lor i-au ars în foc pentru dumnezeii lor.