1 Atunci am zis inimii mele: «Vino să te încerc cu veselia şi să te pun la trai bun!» Dar iată că şi aceasta e deşertăciune!
2 Am spus despre râs: «Ce prostie!» Şi despre veselie: «Ce procopseală!»
3 M’am chibzuit apoi în inima mea să momesc cu vin trupul meu – dar în inima mea mă stăpâneam cu înţelepciune – şi să mă ţin de viaţa uşuratică, până ce voi vedea ce este bine pentru fiii omului să facă sub cer, în curgerea zilelor vieţii lor.
4 Săvârşit-am mari lucrări: mi-am clădit conacuri, mi-am sădit podgorii;
5 Mi-am făcut grădini şi parcuri şi am sădit în ele pomi cu tot felul de roade;
6 Mi-am făcut heleştaie de apă, ca să ud din ele crângul unde erau copacii în creştere;
7 Cumpărat-am robi şi roabe şi am avut feciori născuţi în casă, aşijderea şi turme de vite mari şi de vite mici, multe foarte am avut, mai multe decât cei ce au fost înaintea mea în Ierusalim.
8 Adunatu-mi-am de asemeni argint şi aur şi odoarele regilor şi ale ţinuturilor birnice; mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi – desfătarea fiilor omului – o domniţă şi alte domniţe.
9 Şi am fost mare şi am întrecut pe toţi cei ce au trăit înaintea mea în Ierusalim şi înţelepciunea mea a rămas cu mine.
10 Şi tot ce-au poftit ochii mei n’am dat laoparte de la ei; n’am oprit inima mea de la nici o veselie, căci inima mea s’a bucurat de toată osteneala mea şi aceasta a fost partea mea, din toată strădania mea.
11 M’am uitat, apoi, cu luare aminte la toate lucrurile pe care le-au îndeplinit mâinile inele şi la truda cu care m’am trudit ca să le îndeplinesc, şi iată: toate sunt deşertăciune şi goană după vânt şi fără de nici un folos sub soare.
12 Şi am privit adânc şi am văzut înţelepciunea, nebunia şi prostia. Căci ce va face omul care va veni, după mine, rege? Aceea ce-au făcut alţii altădată!
13 Totuşi am văzut că are precădere înţelepciunea asupra neroziei, precum precădere are lumina asupra întunericului.
14 Înţeleptul are ochii în cap, dar nebunul merge în întuneric; totuşi am cunoscut şi eu că aceeaşi soartă dă peste toţi.
15 Şi am zis în inima mea: «Soarta nerodului mă va ajunge şi pe mine, şi atunci la ce folos toată înţelepciunea mea?» Deci, am zis în inima mea, şi aceasta este deşertăciune!
16 Căci pomenirea celui înţelept – întocmai ca şi a celui nebun – nu este veşnică, fiindcă, negreşit, în zilele ce vor veni toţi vor fi uitaţi, şi vai! înţeleptul moare ca şi nerodul.
17 Drept aceea, am urît viaţa, căci rele sunt – după socotinţa mea – cele ce se petrec sub soare, fiindcă toate sunt deşertăciune şi goană după vânt.
18 Şi am urît toată munca mea pe care am muncit-o sub soare, pentru că voi lăsa-o omului care va veni după mine,
19 Şi cine ştie dacă el va fi înţelept sau nerod! Şi el va fi stăpân pe toată truda cu care m’am trudit şi m’am chibzuit eu sub soare! Şi aceasta este deşertăciune!
20 Şi atunci mi-am întors inima spre desnădejde, pentru toată strădania cu care m’am strădănuit sub soare.
21 Căci iată, un om care a săvârşit munca sa cu înţelepciune, cu ştiinţă şi eu destoinicie, face parte din ea altuia care nu şi-a dat nici o trudă! Şi aceasta este deşertăciune şi mare neajuns,
22 Căci ce-i rămâne omului din toată munca lui şi din toată grija inimii lui, cu care s’a trudit sub soare?
23 Toate zilele lui sunt numai suferinţă şi toată înţelepciunea lui numai necaz; nici chiar noaptea n’are odihnă inima în el. Şi aceasta este iar deşertăciune!
24 Nimic nu este mai bun pentru om decât să mânânce şi să bea, să-şi desfăteze sufletul cu bunătăţi din munca sa. Şi am înţeles că şi aceasta vine numai din mâna lui Dumnezeu,
25 Căci cine poate să mănânce şi să bea, fără numai mulţumită lui!
26 Omului care este bun în faţa Domnului, Domnul îi dă înţelepciune şi cunoştinţă şi bucurie, pe când păcătosului îi dă sarcina să adune şi să strângă, ca să dea celui ce este bun în faţa lui Dumnezeu. Dar şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt!