1 Numele cel bun este mai de preţ decât mirul cel binemirositor şi ziua morţii decât ziua naşterii.
2 Mai bine este să te duci în casa de jălanie, decât să mergi în casa de ospăţ, căci acolo se vede sfârşitul omului, şi cei ce sunt încă în viaţă îl pun la inimă.
3 Este mai bun necazul decât râsul, căci întru tristeţea feţei inima se îmbunează.
4 Inima înţelepţilor este în casa întristată, pe când inima nerozilor este în casa de petrecere.
5 Mai bine este să auzi dojana unui înţelept, decât să asculţi cântecul unor nerozi;
6 Căci precum este pârâitul mărăcinilor sub căldare, aşa este şi râsul celui nebun. Şi aceasta este iarăşi deşertăciune!
7 Asuprirea poate să scoată din fire pe înţelept, şi mituirea ticăloşeşte inima.
8 Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai de preţ este un duh răbdător, decât un duh semeţ.
9 Nu te grăbi să te turburi în cugetul tău, căci turburarea sălăşlueşte în sânul celor nebuni.
10 Nu spune niciodată: «Cum se face că zilele de altădată au fost mai bune decât acestea?», căci nu din înţelepciune întrebi una ca aceasta.
11 Înţelepciunea este foarte bună alături cu o moştenire: că e mare precădere pentru cei ce văd soarele!
12 Că eşti şi la umbra înţelepciunii şi la umbra bogăţiei! Dar mai mare folos are ştiinţa înţelepciunii: ea ţine cu viaţă pe cel ce e înţelept.
13 Ia aminte la zidirea lui Dumnezeu, căci cine poate să îndrepteze ceea ce el a încocârjat?
14 În zi de fericire, fii plin de voie bună, iar în zi de nenorocire, socoteşte-te că şi pe una şi pe cealaltă tot Dumnezeu le-a făcut, aşa încât omul să nu găsească nimic de cârtit de pe urma lui Dumnezeu.
15 Văzut-am toate acestea în zilele deşertăciunii mele! Este cutare drept care piere cu dreptatea lui cu tot; şi este cutare nelegiuit care-şi prelungeşte viaţa, cu toată nelegiuirea lui.
16 Nu fi drept peste măsură şi nu fi înţelept cu prisosinţă! De ce să-ţi faci singur pagubă?
17 Nu fi nici prea nelegiuit şi nu fi nătărău! La ce să mori înainte de vremea ta?
18 Bine este să te ţii de una în viaţă, dar nici de pe cealaltă să nu-ţi odihneşti mâna, căci cine se teme de Dumnezeu scapă de toate.
19 Înţelepciunea îl face pe înţelept să fie mai puternic decât zece cârmuitori care petrec într’o cetate.
20 Nu este un om drept pe pământ care să facă binele şi să nu păcătuiască.
21 Nu pune la inimă toate vorbele pe care le spun unii şi alţii, ca să nu auzi într’o zi că şi sluga ta te grăieşte de rău,
22 Căci de multe ori – şi inima ta o ştie – tu însuţi eşti care ai grăit de rău pe alţii.
23 Încercat-am toate acestea cu ajutorul înţelepciunii şi îmi ziceam: «Vreau să fiu înţelept!» Dar înţelepciunea a rămas departe de mine.
24 Ceea ce este şi se întâmplă e departe de noi şi adânc, adânc! Cine poate să-i dea de înţeles?
25 M’am pus din toată inima să învăţ şi să cercetez şi să urmăresc înţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi am ajuns să înţeleg că răutatea este nerozie şi uşurinţa în viaţă: căpială.
26 Şi găsit-am femeia mai amară decât moartea, căci ea este capcană; inima ei: laţuri, şi braţele ei: cătuşe! Cel ce este bun înaintea lui Dumnezeu va scăpa de ea, dar păcătosul va fi prins în laţ!
27 Iată, aceasta am aflat – zice Eclesiastul – punând fapt lângă fapt, ca să dau de tâlcul,
28 Pe care sufletul meu îl caută, dar nu-l găsesc: un om într’o mie am aflat, dar o femeie între ele toate, n’am aflat.
29 Însă, iată, aceasta una am găsit: că Dumnezeu a făcut pe om drept, dar oamenii cutreeră tot felul de căi piezişe.