1 Şi iarăşi a fost cuvântul Domnului către mine aşa:
2 «Fiul omului! Tu locueşti în mijlocul unui neam îndărătnic: ochi au ca să vază, dar nu văd, şi urechi ca să auză, dar nu aud, de vreme ce sunt neam îndărătnic.
3 Şi tu, fiul omului, găteşte-te în ochii lor de pribegie şi pleacă în pribegie ziua, în văzul lor, şi pribegeşte în văzul lor dintr’un loc într’altul, poate că li se vor deschide ochii, fiindcă sunt îndărătnici de neam.
4 Şi scoate povara ta de pribegie ziua, în văzul lor, şi pleacă seara, ca cei care pleacă în robie;
5 În ochii lor fă o gaură în zid şi ieşi printr’însa.
6 Încarcă pe umăr în ochii lor şi intră în beznă; acopere-ţi faţa ca să nu vezi pământul, căci vei fi semn minunat pentru neamul lui Israil!»
7 Şi am făcut întocmai precum îmi poruncise Domnul: scosei povara de drum ziua, ca pe o povară de robie, iar seara am făcut cu mâna o gaură în zid, prin care am ieşit în beznă şi în văzul lor am încărcat-o pe umăr.
8 Apoi, fost-a cuvântul Domnului către mine a doua zi şi m’a întrebat:
9 «Fiul omului! Oare cei îndărătnici din neamul lui Israil nu te-au întrebat ce faci?
10 Ci spune-le: «Aşa rosteşte Domnul Dumnezeu! Această proorocire este pentru voevodul cel din Ierusalim şi pentru tot neamul lui Israil care se află într’însul!»
11 Şi răspunde-le: «Eu sunt pentru voi un semn minunat şi întocmai ceea ce am făcut, aceea vi se va întâmpla şi vouă: Veţi porni în robie!
12 Şi voevodul care este într’însul îşi va pune pe umăr povara de drum şi va ieşi prin zid pe întuneric şi, ca să iasă, îi vor face o gaură. El îşi va acoperi faţa ca să nu vază pământul cu ochii.
13 Pentru aceasta, îi voi întinde laţul meu şi se va prinde în cursa mea, şi-l voi duce în Babilon, în ţara Caldeilor, pe care nu o va vedea şi în care va şi muri,
14 Iar toată curtea lui, toţi dregătorii lui, toată oştirea lui, îi voi împrăştia în cele patru vânturi şi voi scoate sabia în urma lor.
15 Şi aşa să ştie ei, că eu sunt Domnul, când îi voi împrăştia printre popoare şi-i voi răspândi prin împărăţii.
16 Cu toate acestea voi lăsa vreo câţiva, care vor scăpa de sabie, de foamete şi de ciumă, ca să-şi povestească ei, printre neamurile la care vor ajunge, toate ticăloşiile lor, şi să ştie şi ele că eu sunt Domnul.»
17 Şi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a poruncit:
18 «Fiul omului! Mănâncă pâinea ta cu cutremur şi apa bea-o cu teamă şi cu spaimă,
19 Şi spune poporului ţării: «Aşa rosteşte Domnul Dumnezeu despre locuitorii Ierusalimului din pământul lui Israil: «Pâinea voastră s’o mâncaţi cu spaimă şi apa s’o beţi cu groază, fiindcă ţara va fi pustiită şi va rămânea fără tot ce cuprinde într’însa, din pricina silniciei locuitorilor ei:
20 Oraşele ei pline de locuitori vor fi pustiite, iar pământul va ajunge o pustietate, ca să cunoaşteţi că eu sunt Domnul».
21 Fost-a cuvântul Domnului către mine şi-mi zise:
22 «Fiul omului! Ce însemnează pilda aceea care se zice la voi, în ţara lui Israil: «Cu cât se lungeşte vremea, cu atât vedenia piere!»
23 Dar tu spune-le: «Aşa rosteşte Domnul Dumnezeu! Voi pune capăt pildei acesteia, ca nimeni să n’o mai spună în Israil! Ci mai cu deadinsul spune-le: «Vremea se apropie şi orice vedenie se împlineşte!»
24 Ci să nu mai fie în neamul lui Israil vedenie deşartă şi proorocie mincinoasă,
25 Fiindcă eu, Domnul, când grăiesc un cuvânt, îl grăiesc şi îl şi adeveresc şi nu-l mai amân, ci tu, neam îndărătnic, în zilele tale am grăit cuvântul şi tot acum îl voi şi adeveri», – zice Domnul Dumnezeu.
26 Dar a mai fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a spus:
27 «Fiul omului! Iată ce cugetă neamul lui Israil: «Vedenia pe care a văzut-o el se va împlini după multă vreme, fiindcă a fost proorocită pentru vreme îndepărtată!»
28 De aceea lămureşte-i: «Aşa rosteşte Domnul Dumnezeu! Toate cuvintele mele pe care le grăiesc, nu va fi amânată a lor împlinire, caci ceea ce eu grăiesc, eu şi adeveresc», – zice Domnul Dumnezeu.