19
1 Şi tu, fiul omului, rosteşte o plângere pentru voevozii lui Israil,
2 Şi spune: «Cum era maica ta ca o leoaică între lei! Stătea tolănită între lei şi îşi crescu puii săi.
3 Şi aduse un pui de-al său şi iată că era leu. Şi-l deprinse să umble după pradă şi să mănânce oameni.
4 Şi aflară de el popoarele şi-l prinseră în groapa lor, şi prins cu cârlige de fălci îl duseră în Egipt.
5 Şi când văzu că nădejdea ei fu nimicită, şi nu mai era nimic de aşteptat, luă un alt puiu de leu şi-l făcu leu mare.
6 Şi când cutreera printre lei, era leu. Şi-l deprinse să umble după pradă şi să mănânce oameni.
7 Şi aduse pradă în peşteră şi oraşele le pustii, şi ţara toată o spăimântă cu răgetul glasului său.
8 Atunci se adunară împotriva lui popoare din ţinuturi învecinate, şi-i întinseră cursa lor, şi-l prinseră în groapa lor.
9 Şi într’o cuşcă, prins cu cârlige în fălci, îl închiseră şi-l duseră la împăratul Babilonului; şi-l duseră într’o cetate, ca să nu i se mai audă glasul în munţii lui Israil.
10 Maica ta fost-a ca un butuc de vie, în vie, sădit lângă apă multă, plin de struguri şi de viţe din pricina belşugului de apă.
11 Şi avea şi o ramură vânjoasă pentru schiptru împărătesc, şi din pricina desişului crescuse înaltă la stat şi era mândră la privit, şi pentru a ei înălţime, şi pentru mulţimea viţelor sale.
12 Şi întru mânie fost-a ea smulsă şi zvârlită la pământ, şi vântul cel de răsărit uscă viţele, care fuseseră rupte, şi lăstărişul ei îl mistui focul.
13 Dar acum fost-a sădită în pustie, în pământ uscat şi însetat.
14 Şi atunci foc ieşi din viţele sale şi mistui ramurile sale, încât n’au mai avut ramură vânjoasă pentru schiptru împărătesc.» – «Cântare de plângere este, şi plângere va rămânea.»