31
Iar în anul al unsprezecelea, în luna a treia, la zi-întâi a lunii, fost-a cuvântul Domnului către mine şi-mi grăi.
«Fiul omului! întreabă pe Faraon, împăratul Egiptului, şi gloata norodului său: «Cu cine te asemeni tu în mărimea ta?
Iată Asiria era ca un cedru din Liban cu mândre ramuri, cu umbră deasă, cu trunchi înalt şi al cărui vârf ajunsese până la nouri.
Apele îl crescuseră şi adâncul îl făcuse mare, îndreptându-şi râurile sale în preajma locului unde fusese sădit, şi întinzând râuleţele sale spre toţi copacii de pe câmp.
Din această pricină el întrecuse în înălţime pe toţi copacii câmpului şi-şi îndesise crăngile, şi ramurile i se întinseseră mulţămită belşugului de apă din vremea creşterii lui.
Şi’n crăngile lui durară cuiburi toate păsările cerului, şi sub ramurile lui făcură pui toate fiarele câmpului, iar la umbra lui îşi făcură sălaş multe popoare.
Şi era falnic şi cu crăngi înalte, din pricină că rădăcina lui era lângă belşug de ape.
Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu-i semănau nici unul, chiparoşii n’aveau crăngi la fel cu el, iar platanii n’aveau ramuri ca el. Nici unul din toţi copacii din grădina lui Dumnezeu nu-i semăna la frumuseţe.
Frumos l-am făcut, cu multe ramuri, şi toţi copacii Edenului din grădina lui Dumnezeu aveau ciudă pe el.»
10 Deaceea aşa zice Domnul Dumnezeu: «Fiindcă a crescut înalt şi şi-a întins vârful până la nouri şi şi-a mândrit inima lui din pricina mărimii lui,
11 Datu-l-am în mâna unui împărat al neamurilor, care să se poarte cu el după păcatul lui şi să-l taie.»
12 Atunci îl doborîră străinii, neamuri crunte, şi-l zvârliră pe munţi, şi toate crăngile lui căzură în văi şi ramurile lui stăteau rupte în toate văgăunile pământului, iar toate neamurile pământului fugiră de la umbra lui şi o lăsară.
13 Pe trunchiul lui doborît se aşezară toate păsările cerului, iar în ramurile lui se cuibăriră toate fiarele sălbatice,
14 Ca nici un copac pus lângă apă să nu mai crească înalt şi să nu ajungă cu vârful până la nouri, şi ca nici unul din cei care se adapă cu apă, să nu se bizue pe ei în mândria lor, fiindcă toţi sunt sortiţi morţii şi se duc în adâncurile pământului cu fiii oamenilor, la cei care se pogoară în mormânt.
15 Aşa rosteşte Domnul Dumnezeu: «În ziua când cedrul coborî în Şeol, l-am jelit şi am acoperit adâncul şi am ţinut în loc fluviile sale, iar marile ape se opriră. Din pricina lui întunecai Libanul şi toţi copacii câmpului tânjiră după eh
16 Cu huetul căderii lui cutremurat-am popoarele, când l-am pogorît în Şeol, la cei ce se pogoară în mormânt; atunci se mângâiară în adâncul pământului toţi copacii Edenului, cei mai frumoşi şi cei mai falnici din Liban, toţi cei care se adapă cu apă.
17 Şi ei fură nevoiţi să se pogoare în Şeol la cei morţi de sabie – ei care mai nainte, ca soţii lui, stătuseră adăpostiţi la umbră-i în mijlocul neamurilor.
18 Cu cine deci te asemeni tu în strălucire şi în mărime dintre copacii Edenului? Tu te-ai pogorît acolo şi ai fost dat jos cu copacii Edenului, în adâncurile pământului, şi stai printre cei netăiaţi împrejur, cu cei ucişi de sabie. Iată pe Faraon şi toată oastea lui», – zice Domnul Dumnezeu.