7
După ce împăratul împreună cu Aman au intrat la ospăţul pe care îl gătise împărăteasa Estera,
Întrebă iarăşi împăratul pe Estera a doua zi, la băutul vinului: «Care este rugămintea ta, împărăteasă Esteră, ca să-ţi fie împlinită, şi care este dorinţa ta, fie că ai cere şi jumătate din împărăţie, ca să ţi se facă?»
Atunci a răspuns împărăteasa Estera şi a grăit: «Dacă am aflat har în ochii tăi, împărate, şi dacă împăratul socoteşte că e drept: dăruiască-mi viaţa – iată rugămintea mea! Şi dăruiască viaţa poporului meu – iată dorinţa mea!
Căci am fost vânduţi, eu şi poporul meu, ca să pierim, să fim ucişi şi prăpădiţi. Şi dacă am fi fost vânduţi numai ca robi şi roabe, aş fi tăcut, cu toate că duşmanul n’ar fi putut să despăgubească pe împărat de pierderea pricinuită.»
Atunci Ahaşveroş împăratul întrebă pe Estera împărăteasa: «Cine este şi unde este acela, căruia i-a venit în minte să săvârşească una ca asta?»
Şi a răspuns Estera: «Asupritorul şi duşmanul nostru este ticălosul acesta de Aman!» Atunci Aman s’a spăimântat înaintea împăratului şi a împărătesei.
Şi împăratul se sculă întru mânia lui de la ospăţ şi ieşi în grădina palatului, în vreme ce Aman stătea să ceară de la împărăteasa Estera cruţarea vieţii lui, fiindcă vedea bine că împăratul hotărîse pierzarea lui.
Când împăratul se întoarse din grădina palatului în sala ospăţului, Aman tocmai se aruncase pe divanul pe care Estera stătea. Atunci rosti împăratul: «Oare chiar în palatul meu vrea să silească pe împărăteasă?» Dar abia ieşise graiul din gura împăratului, şi un văl acoperi faţa lui Aman.
Atunci Harbona, unul din famenii care slujeau pe împărat, zise: «Iată că lângă casa lui Aman se află o spânzurătoare pe care Aman a pregătit-o pentru Mardoheu, cel care a scăpat viaţa împăratului, spânzurătoare înălţată de cincizeci de coţi!» Atunci porunci împăratul: «Spânzuraţi-l într’însa!»
10 Şi l-au spânzurat pe Aman în spânzurătoarea pe care o pregătise pentru Mardoheu, iar mânia împăratului s’a domolit.