1 Şi Domnul a vorbit lui Moise şi i-a poruncit:
2 «Spune fiilor lui Israil să se întoarcă înapoi şi să-şi aşeze tabăra înaintea Pi-hahirotului, între Migdal şi Mare, la răsărit de Baalţefon: «Tăbărîţi în dreptul lui, lângă mare!»
3 Fiindcă Faraon va zice despre fiii lui Israil: «Ei s’au rătăcit în ţară şi pustiul i-a închis!»
4 Eu atunci voi învârtoşa inima lui Faraon şi el va porni în urmărirea lor. Iar eu îmi voi arăta slava mea împotriva lui Faraon şi împotriva întregii lui oştiri, şi Egiptenii vor cunoaşte că eu sunt Domnul!» Şi fiii lui Israil au făcut aşa.
5 Când i s’a dat de ştire împăratului Egiptului că poporul a fugit, inima lui Faraon şi a dregătorilor lui se schimbă în privinţa poporului şi ziseră:«Ce ispravă făcurăm noi de am dat drumul lui Israil din robia noastră!»
6 Atunci Faraon a pus să înhame carul său şi luă oastea cu sine.
7 Şi mai luă şase sute de care alese precum şi toate celelalte care ale Egiptului şi în toate erau luptători viteji.
8 Iar Domnul învârtoşă inima lui Faraon, împăratul Egiptului, şi porni pe urma fiilor lui Israil. Însă fiii lui Israil ieşiseră ocrotiţi de mână înaltă.
9 Astfel Egiptenii îi urmăriră cu toţi caii şi carele lui Faraon şi cu toţi călăreţii şi armata lui şi îi ajunseră acolo unde erau tăbărîţi aproape de Pi-hahirot, lângă mare, în faţa Baalţefonului.
10 Iar când Faraon se apropie, fiii lui Israil îşi ridicară ochii şi văzură că Egiptenii veneau în urma lor. Atunci se spăimântară groaznic fiii lui Israil şi strigară către Domnul,
11 Apoi ziseră către Moise: «Oare nu mai erau morminte în Egipt de ne-ai scos pe noi ca să murim în pustie? Ce ai făcut tu cu noi, că ne-ai scos din Egipt?
12 Nu este acesta cuvântul pe care ţi l-am spus ţie în Egipt, când îţi ziceam: «Lasă-ne în pace ca să slujim Egiptenilor? Căci ar fi fost mai bine pentru noi să slujim pe Egipteni decât să murim în pustia aceasta!»
13 Dar Moise a rostit către popor: «Nu vă fie frică, staţi locului şi priviţi mântuirea cea de la Domnul, pe care vă va face-o vouă astăzi, fiindcă aceşti Egipteni, pe care îi vedeţi astăzi, nu-i veţi mai vedea în veci!
14 Domnul se va lupta pentru voi, iar voi fiţi liniştiţi!»
15 Şi Domnul a zis lui Moise: «De ce strigi către mine? Spune fiilor lui Israil să pornească,
16 Iar tu ridică toiagul tău şi întinde mâna ta deasupra mării şi despică-o în două, ca fiii lui Israil să treacă prin mijlocul mării pe pământ uscat.
17 Iar eu, iată voi învârtoşa inima Egiptenilor, ca să se ia după voi. Şi eu îmi voi arăta slava mea împotriva lui Faraon şi împotriva întregii lui oştiri şi împotriva carelor lui şi călăreţilor lui.
18 Atunci vor cunoaşte Egiptenii că eu sunt Domnul, când îmi voi arăta slava mea, împotriva lui Faraon şi a carelor lui şi a călăreţilor lui.»
19 Şi îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israil, a purces şi a mers în urma lor şi stâlpul de nour s’a ridicat de dinaintea lor şi s’a aşezat în urma lor.
20 Deci a venit între tabăra Egiptenilor şi tabăra lui Israil. Şi era nour şi întuneric pentru unii, iar pentru ceilalţi noaptea era luminată, şi aşa nu s’au apropiat unii de alţii toată noaptea.
21 Şi Moise întinse mâna sa peste mare şi Domnul a împins marea înapoi printr’un vânt puternic de la răsărit, care, bătând toată noaptea, a prefăcut marea în uscat. Atunci apele s’au despicat,
22 Şi fiii lui Israil au intrat prin mijlocul mării ca pe uscat, iar apele se ridicau ca un zid, de-a-dreapta şi de-a-stânga.
23 Atunci Egiptenii, urmărindu-i, au intrat după ei cu toţi caii lui Faraon şi cu carele lui şi cu călăreţii lui, în mijlocul mării.
24 Iar când a fost în straja dimineţii, Domnul a căutat, din stâlpul de foc şi de nour, spre tabăra Egiptenilor şi a umplut oastea lor de spaimă.
25 Şi le-a scos roatele de la care, încât le duceau cu mare greutate. Atunci Egiptenii au început să zică: «Să fugim din faţa lui Israil, pentru că Domnul se luptă pentru ei împotriva Egiptenilor!»
26 Domnul atunci a poruncit lui Moise: «Întinde mâna ta asupra mării, ca apele să se întoarcă peste Egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor».
27 Şi Moise a întins mâna sa deasupra mării, iar marea, în faptul dimineţii, a năvălit puternic înapoi la locul ei, iar Egiptenii în fuga lor au intrat în ea; astfel Domnul i-a aruncat pe Egipteni în mijlocul mării,
28 Iar apele venind înapoi au acoperit carele şi pe călăreţi şi toată oastea lui Faraon, care intrase după Israil în mare, şi din ei toţi n’a mai rămas nici unul.
29 Ci fiii lui Israil au trecut ca pe uscat prin mijlocul mării şi apele stăteau ca un zid de-a-dreapta şi de-a-stânga lor.
30 Aşa a mântuit Domnul în ziua aceea pe Israil din mâna Egiptenilor, iar Israil i-a văzut pe Egipteni morţi pe ţărmul mării.
31 Şi Israil a văzut minunea cea mare pe care a săvârşit-o Domnul împotriva Egiptenilor şi s’a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în Moise, slujitorul său.