1 După acestea Domnul a grăit lui Moise: «Intră la Faraon şi vorbeşte-i: «Aşa rosteşte Domnul Dumnezeul Evreilor! Dă drumul poporului meu să-mi slujească!
2 Iar dacă nu vei vrea să-i dai drumul, ci-l vei împiedica,
3 Iată mâna Domnului va fi peste vitele tale, care sunt pe câmp: peste cai, peste asini, peste cămile, peste cirezi şi peste turme, şi va fi o ciumă cumplită.
4 Dar Domnul va face osebire între vitele lui Israil şi vitele Egiptenilor şi nu va muri nici una din toate câte sunt ale fiilor lui Israil.»
5 Şi Domnul i-a hotărît un răstimp: «Mâine va adeveri Domnul ameninţarea aceasta, aici în ţară!»
6 Şi Domnul a făcut întocmai a doua zi şi au murit toate vitele Egiptenilor, iar dintre vitele fiilor lui Israil n’a murit nici una.
7 Şi Faraon a trimis să-i aducă ştire şi iată nu murise dintre vitele lui Israil nici măcar una. Dar inima lui Faraon se împietri şi nu a dat drumul poporului.
8 Şi iarăşi a zis Domnul către Moise şi către Aaron: «Luaţi din cuptor un pumn de funingine şi Moise s’o zvârle spre cer, înaintea lui Faraon.
9 Şi se va întinde ca un colb subţire, peste tot Egiptul, care va stârni pe oameni şi pe dobitoace arsuri pricinuitoare de buboaie, în toată ţara Egiptului!»
10 Deci ei au luat funingine din cuptor şi au venit înaintea lui Faraon, iar Moise a zvârlit-o spre cer şi ea a stârnit pe oameni şi pe vite arsuri, care căşunau buboaie.
11 Iar vrăjitorii n’au mai putut să se înfăţişeze lui Moise din pricina buboaielor, căci şi vrăjitorii aveau bube, ca şi toţi Egiptenii.
12 Ci Domnul a învârtoşat inima lui Faraon şi nu i-a ascultat, aşa precum Domnul spusese de mai nainte lui Moise.
13 Şi iarăşi a grăit Domnul către Moise: «Scoală-te mâine dis-de-dimineaţă şi stăi înaintea lui Faraon şi spune-i: «Aşa zice Domnul Dumnezeul Evreilor: Dă drumul poporului meu, ca să mă prăznuiască!
14 Căci, de nu, voi trimite toate pedepsele mele peste tine şi peste dregătorii tăi şi peste poporul tău, ca să cunoşti că nu este altul ca mine, în tot pământul.
15 Că şi acum, dacă mi-aş fi întins mâna mea şi te-aş fi lovit pe tine şi pe poporul tău cu ciumă, ai fi pierit de pe faţa pământului.
16 Ba dimpotrivă! De aceea te-am lăsat să trăieşti anume ca să-mi arat vârtutea mea şi să se vestească numele meu în tot pământul.
17 Dacă tu te vei grozăvi mereu împotriva poporului meu, să nu-l laşi să plece,
18 Iată eu, mâine pe vremea aceasta, voi porni o grindină atât de tare, cum n’a mai fost la fel în Egipt, din ziua descălecatului şi până azi.
19 Deci, acum, trimite să adune vitele tale şi tot ce ai pe câmp, fiindcă toţi oamenii şi toate vitele care se vor găsi pe câmp şi nu vor fi aciuate pe la odăi, vor fi lovite de grindină şi vor muri!»
20 Cei care dintre dregătorii lui Faraon s’au temut de ameninţarea Domnului, au aciuat pe la odăi slugile şi vitele,
21 Iar acei care nu şi-au muiat inima la ameninţarea Domnului şi-au lăsat slugile şi vitele în câmp.
22 Şi Domnul a grăit lui Moise: «Întinde mâna ta spre cer şi va cădea grindină în toată ţara Egiptului, peste oameni, peste dobitoace şi peste toate fâneţele de pe câmp, în ţara Egiptului!
23 Şi a întins Moise toiagul său spre cer şi Domnul a slobozit tunete şi grindină, şi fulgere cutreerau pământul; astfel Domnul a plouat cu grindină pe pământul Egiptului.
24 Era grindină şi foc şi fulgere necontenite printre grindină, atât de crâncenă, cum nu mai fusese alta la fel în tot Egiptul, de când se înjghebase acolo un popor.
25 Şi a bătut grindina în toată ţara Egiptului, tot ce se găsea pe câmp, de la oameni şi până la dobitoace; de asemeni a bătut grindina toate fâneţele şi a dejghinat toţi pomii de prin livezi.
26 Numai în pământul Goşen, unde se aflau fiii lui Israil, nu a căzut grindina.
27 Atunci a trimis Faraon şi a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a rostit: «De rândul acesta am păcătuit; Domnul este drept, dar eu şi poporul meu suntem vinovaţi.
28 Rugaţi-vă Domnului, căci acum este destul, ca să nu mai fie tunete şi grindină, iar eu vă voi lăsa să plecaţi şi nu vă voi mai ţine în loc!»
29 Atunci Moise i-a răspuns: «îndată ce voi ieşi din cetate, voi întinde mâinile mele către Domnul şi tunetele se vor curma şi grindina nu va mai cădea, ca să cunoşti că pământul este al Domnului.
30 Iar despre tine şi despre dregătorii tăi, eu ştiu că voi nu vă temeţi de Domnul Dumnezeu!»
31 – Ci inul şi orzul au fost nimicite, fiindcă orzul dăduse în spic, iar inul era în floare.
32 Însă grâul şi măzărichea nu s’au stricat, pentru că ele sunt mai târzii. –
33 Deci Moise, ieşind de la Faraon şi afară din cetate, şi-a întins mâinile către Domnul şi tunetele au contenit şi grindina la fel şi ploaia nu s’a mai vărsat peste pământ.
34 Dar când Faraon a văzut că ploaia şi grindina şi tunetele au contenit, el a păcătuit înainte şi şi-au împietrit inima, el şi sfetnicii lui.
35 Astfel Faraon a stăruit în învârtoşarea inimii lui şi n’a dat drumul fiilor lui Israil, precum vestise Dumnezeu prin gura lui Moise.