1 Astfel a locuit Iacob în ţara unde trăise ca venetic şi tatăl său, în Canaan.
2 Iată istoria urmaşilor lui Iacob: Iosif era în vârstă de şaptesprezece ani şi împreună cu fraţii săi păştea oile. Şi băieţandru cum era între feciorii Bilhei şi feciorii Zilpei, femeile lui Israil, el aducea tatălui lor ceea ce spunea lumea rău despre ei.
3 Ci Israil iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi fiii săi, căci el era feciorul bătrâneţelor sale, şi îi făcuse o tunică lungă cu mâneci.
4 Iar fraţii săi, văzând că tatăl lor îl iubeşte pe el mai mult decât pe ei toţi, prinseră ură pe el şi nu puteau să mai aibă cu el vorbă bună.
5 Apoi Iosif visă un vis şi-l povesti fraţilor săi; şi ei prinseră şi mai mult ciudă împotrivă-i.
6 Şi Iosif le-a povestit: «Ascultaţi acum visul acesta pe care l-am visat!
7 Se făcea că noi legam snopii în mijlocul ţarinii şi iată că snopul meu s’a ridicat şi a stat în picioare, iar snopii voştri, stând jur-împrejur, s’au închinat snopului meu»
8 Atunci fraţii lui au întâmpinat: «Vrei cumva să te faci rege peste noi şi să ne stăpâneşti pe noi?» Deci ei îl urîră şi mai mult, din pricina viselor lui şi cuvintelor lui.
9 Altădată a mai visat Iosif alt vis şi l-a povestit şi pe acesta fraţilor săi zicând: «Iată am visat încă un vis! Se făcea că soarele şi luna şi unsprezece stele se închinau înaintea mea!»
10 Şi povestindu-şi visul, tatălui său şi fraţilor săi, tatăl său l-a certat şi i-a spus: «Ce vis este acesta pe care l-ai visat tu? Nu cumva veni-vom noi, eu şi maică-ta şi fraţii tăi, să ne închinăm ţie până la pământ?»
11 Pentru aceasta, fraţii săi îl pizmuiau, dar tatăl său ţinea minte aceste lucruri.
12 Şi într’o zi, fraţii săi s’au dus să pască turmele tatălui lor la Sihem.
13 Şi Israil a zis lui Iosif: «Vezi, fraţii tăi pasc turmele la Sihem. Vino, că vreau să te trimit la ei». Şi a răspuns Iosif: «Gata sunt!»
14 Şi a mai zis Israil: «Du-te, rogu-te, de vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi şi dacă turmelor le merge bine şi să-mi aduci răspuns!» Astfel, l-a mânat pe el din valea Hebronului. Şi s’a dus Iosif la Sihem.
15 Şi pe când umbla el încoace şi încolo pe câmpie, l-a găsit un om şi l-a întrebat: «Ce cauţi tu?»
16 Şi a răspuns: «Caut pe fraţii mei! Spune-mi, te rog, pe unde păşunează ei turmele acum?»
17 Spusu-i-a acel bărbat: «S’au dus de aici, că i-am auzit vorbind între ei: «Să mergem la Dotan!» Atunci Iosif a pornit după fraţii săi şi i-a aflat la Dotan.
18 Şi l-au zărit de departe. Şi, mai nainte ca el să se apropie de ei, au uneltit împotriva lui să-l omoare.
19 Deci au zis ei unul către altul: «Iată că acel meşter visător soseşte!
20 Veniţi acum să-l omorîm şi să-l aruncăm într’o fântână şi să spunem: «L-a mâncat o fiară sălbatică!» Şi vom vedea ce se va alege de visele lui!»
21 Când Ruben a auzit de una ca asta, a căutat să-l scape din mâinile lor şi a zis: «Să nu-i luăm viaţa!»
22 Apoi Ruben a căutat să-i înduplece şi le-a zis: «Să nu vărsaţi sânge! Aruncaţi-l în fântâna aceea din pustie, dar mâna să nu v’o întindeţi asupra lui!» Zicea aşa, ca să-l scape din mâna lor şi să-l aducă înapoi la tată-său.
23 Deci, sosind Iosif la fraţii săi, ei l-au dezbrăcat de tunică – de tunica lui cea lungă şi cu mâneci pe care o avea –
24 Şi l-au luat şi l-au aruncat în fântână. Dar fântâna era deşartă şi n’avea apă.
25 După aceea, au stat jos ca să mănânce şi ridicându-şi ei ochii, s’au uitat şi au văzut o caravană de Ismailiţi venind dinspre Galaad; iar cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu balsam şi cu zmirnă; şi mergeau, ducându-le de-vale spre Egipt.
26 Atunci Iuda a grăit către fraţii săi: «Ce folos vom avea dacă vom ucide pe fratele nostru şi vom dosi sângele lui?
27 Haideţi să-l vindem acestor Ismailiţi şi să nu ne atingem de el, fiindcă este fratele nostru şi carnea noastră este şi el.» Atunci fraţii lui s’au învoit.
28 Deci trecând pe acolo neguţători madianiţi, ei l-au tras şi l-au scos afară pe Iosif din fântână şi l-au vândut Ismailiţilor pe douăzeci de arginţi. Iar neguţătorii l-au dus pe Iosif în Egipt.
29 Când s’a întors Ruben la fântână, iată că Iosif nu mai era în fântână. Atunci Ruben şi-a sfâşiat veşmintele,
30 Şi s’a înturnat către fraţii săi şi le-a spus: «Băiatul nu mai este! Şi eu încotro s’o apuc?»
31 Atunci au luat tunica lui Iosif şi au junghiat un ied şi au tăvălit tunica în sânge.
32 Apoi au trimis tunica cea lungă şi cu mâneci la tatăl lor şi i-au spus: «Iată ce am găsit. Vezi dacă este tunica fiului tău sau nu!»
33 Şi după ce s’a uitat la ea, el a rostit: «E tunica fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Iosif a fost sfâşiat, a fost sfâşiat!…»
34 Şi Iacob şi-a rupt veşmintele şi a pus sac în jurul coapselor sale şi a jelit pe fiul său zile multe.
35 Şi s’au strâns toţi feciorii săi şi toate fetele sale ca «să-l mângâie, dar el n’a voit să primească mângâierile lor, ci le-a răspuns: «Voi plânge până mă voi pogorî la fiul meu, în Şeol!» Şi tatăl sau l-a plâns mereu.
36 Iar Madianiţii vândură pe Iosif în Egipt, lui Putifar, dregătorul lui Faraon, căpetenia gărzii împărăteşti.