1 Dar Iosif, nemai putând să se stăpânească înaintea tuturor celor ce erau de faţă, a strigat: «Scoateţi-i afară pe toţi de lângă mine!» Şi n’a mai rămas lângă el nimeni, când Iosif s’a descoperit fraţilor săi.
2 Atunci el a izbucnit în hohote de plâns, aşa încât auziră Egiptenii şi auzi şi casa lui Faraon.
3 Şi Iosif grăi fraţilor săi: «Eu sunt Iosif! Aşa dar tatăl meu e încă în viaţă!» Dar fraţii lui nu putură să-i dea nici un răspuns, ci stăteau înmărmuriţi în faţa lui.
4 Deci a zis Iosif către fraţii săi: «Apropiaţi-vă, vă rog, de mine!» Şi ei s’au apropiat. Şi a zis iar: «Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care l-aţi vândut, ca să fie dus în Egipt.
5 Dar acum nu vă întristaţi, nici să vă fie necaz pe voi înşivă că m’aţi vândut aici, fiindcă Dumnezeu m’a trimis pe mine înaintea voastră, spre păstrarea vieţii.
6 Căci iata, sunt doi ani de când seceta bântue în ţară şi mai sunt să vină încă cinci ani, în care nu vor fi nici arătură, nici seceriş.
7 Iar Dumnezeu m’a trimis pe mine înaintea voastră, ca sa vă păstreze rămăşiţă pe pământ şi să vă scape viaţa, printr’o mântuire minunată.
8 Deci nu voi m’aţi adus pe mine aici, ci Dumnezeu, care m’a pus părinte lui Faraon şi domn peste toată casa lui şi ocârmuitor peste toată ţara Egiptului.
9 Grăbiţi-vă şi duceţi-vă la tatăl meu şi spuneţi-i: «Aşa grăieşte fiul tău Iosif: «Dumnezeu m’a făcut stăpân peste tot Egiptul. Vino la mine! Nu zăbovi!
10 Şi vei locui în pământul Goşen şi vei fi aproape de mine, tu şi fiii tăi şi nepoţii tăi şi turmele tale şi cirezile tale şi toate câte sunt ale tale.
11 Şi eu te voi hrăni pe tine acolo – căci vor mai veni încă cinci ani de foamete – ca să nu te sfârşeşti de foame, tu şi familia ta şi toate câte sunt ale tale.
12 Şi iată că ochii voştri vad, şi ochii fratelui meu Veniamin tot aşa, că eu însumi sunt, cel care vorbesc cu voi.
13 Deci spuneţi părintelui meu toată slava mea cea din Egipt şi toate câte aţi văzut; dar zoriţi-vă şi aduceţi pe tatăl meu aici!»
14 Apoi Iosif căzând pe grumajii lui Veniamin, fratele său, a plâns şi Veniamin plânse şi el pe grumajii lui Iosif.
15 Şi el sărută pe toţi fraţii săi şi plânse de gâtul lor. Şi abia la urmă vorbiră şi fraţii săi cu el.
16 Şi s’a răspândit zvonul în casa lui Faraon că au venit fraţii lui Iosif. Şi lucrul fu bine primit de Faraon şi de curtenii lui.
17 Şi Faraon zise lui Iosif: «Spune fraţilor tăi: «Faceţi astfel! încărcaţi dobitoacele voastre şi plecaţi şi vă duceţi în ţara Canaanului;
18 Şi luaţi pe părintele vostru şi familiile voastre şi veniţi la mine, şi vă voi da vouă partea cea mai bună din pământul Egiptului şi veţi mânca grăsimea ţării.»
19 Iar tu ai poruncă să le spui: «Lua-ţi-vă care din ţara Egiptului pentru copiii voştri şi pentru femeile voastre şi, luând pe părintele vostru, veniţi!
20 Şi să nu vă pară rău după gospodăriile voastre, căci partea cea mai bună din toată ţara Egiptului va fi a voastră!»
21 Deci fiii lui Israil făcură aşa. Şi Iosif le dădu lor care, după porunca lui Faraon, şi le dădu şi merinde pentru drum.
22 Apoi le dădu tuturor şi fiecărui în parte veşminte de schimb, dar lui Veniamin îi dădu trei sute de arginţi şi cinci rânduri de haine.
23 Apoi, tatălui său îi trimise de asemenea zece asini încărcaţi cu bunătăţile Egiptului şi zece asine încărcate cu grâu, cu pâine şi cu alte mâncări, ca să le aibă tatăl său pe drum.
24 Astfel Iosif a dat drumul fraţilor săi şi ei au plecat, însă el le-a spus: «Să nu vă certaţi pe drum!»
25 Şi au pornit din Egipt şi au ajuns în ţara Canaanului, la Iacob, părintele lor.
26 Şi i-au istorisit lui şi i-au spus: «Iosif este încă în viaţă şi el este ocârmuitor peste tot Egiptul». Însă inima lui Iacob ramase rece, fiindcă nu le dădea nici o crezare.
27 Dar după ce i-au spus lui toate cuvintele pe care Iosif le rostise către ei şi a văzut carele pe care le trimesese Iosif ca să-l aducă, atunci duhul lui Iacob, tatăl lor, prinse viaţă.
28 Deci a rostit Israil: «E destul; Iosif, fiul meu, încă trăieşte! Mă voi duce să-l văd înainte ca să mor!»