1 Atunci Iosif a căzut pe faţa tatălui său şi s’a tânguit şi l-a sărutat.
2 Apoi Iosif a poruncit doftorilor care îl slujeau să îmbălsămeze pe tatăl său şi doftorii au îmbălsămat pe Israil.
3 Şi după ce s’au împlinit patruzeci de zile, căci atâtea zile trobuesc pentru îmbălsămare, l-au plâns pe el Egiptenii şaptezeci de zile.
4 Iar după ce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit către curtenii lui Faraon şi le-a zis: «Dacă am găsit har în ochii voştri, spuneţi, vă rog, aceste vorbe în auzul lui Faraon:
5 «Tatăl meu m’a legat cu jurământ şi mi-a zis: «Iată, eu simt gata să mor În mormântul pe care mi l-am săpat în ţara Canaan, acolo să mă îngropi.» Şi acum îngădue-mă să mă duc şi si înmormântez pe părintele meu şi dupa aceea voi veni înapoi!»
6 Atunci Faraon i-a răspuns: «Du-te şi înmormântează pe tatăl tău, după jurământul pe care ţi l-a cerut!»
7 Deci Iosif s’a suit ca să îngroape pe tatăl său şi s’au suit cu el toţi curtenii lui Faraon, bătrânii casei lui şi toţi bătrânii din ţara Egiptului,
8 Şi toată casa lui Iosif şi fraţii lui şi casa tatălui său. Numai pruncii lor şi turmele lor şi cirezile lor, le-au lăsat în ţinutul Goşen.
9 Şi s’au suit cu el şi care şi călăreţi, aşa încât era o caravană uriaşă.
10 Şi ajungând ei la Goren-Haatad, de cealaltă parte a Iordanului, au făcut acolo o jelanie mare şi de mare privelişte şi Iosif a ţinut acolo, tatălui său, tânguire de şapte zile.
11 Iar locuitorii din ţară, Canaaniţii, când au văzut această jelanie la Goren-Haatad, au zis: «Iată o jale mare la Egipteni!» Pentru aceea s’a numit numele locului: Abel-Miţraim; şi locul este dincolo de Iordan.
12 Iar fiii lui au făcut cu el aşa cum le-a poruncit.
13 Şi l-au dus pe el fiii lui în ţara Canaan şi l-au înmormântat în peştera din siliştea Macpela, pe care o cumpărase Avraam împreună cu locul, ca moşie de îngropăciune, de la Efron Heteul şi care se află la răsărit de Mamre.
14 Apoi Iosif, după înmormântarea tatălui său s’a întors în Egipt, el şi fraţii săi şi toţi cei ce veniseră cu el, ca să înmormânteze pe tatăl său.
15 Iar fraţii lui Iosif, dacă au văzut că tatăl lor a murit, au zis: «Poate că Iosif ne va purta ură şi va căuta cu adevărat să ne răsplătească tot răul pe care noi i l-am făcut lui.»
16 Atunci ei au trimis la Iosif pe unul cu această solie: «Tatăl tău, mai nainte de a muri, a poruncit şi a zis:
17 «Aşa să vorbiţi lui Iosif: «Rogu-mă ţie iartă greşala fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ei ţi-au făcut ţie mare neajuns; dar acum, mă rog ţie, iartă păcatul robilor Dumnezeului părintelui tău.» Dar Iosif a plâns când i-au vorbit acestea.
18 Apoi au venit şi fraţii lui şi s’au închinat înaintea lui şi au rostit: «Iată-ne, stăm în faţa ta ca nişte robi!»
19 Ci Iosif le-a răspuns: «Nu vă temeţi! Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu?
20 E drept că voi aţi cugetat rele împotriva mea, însă Dumnezeu a potrivit aşa ca să iasă bine, pentru ca să se împlinească aceea ce se vede astăzi, adică: să mântuiască viaţa a mulţime de norod.
21 Deci acum nu vă temeţi! Eu vă voi hrăni pe voi şi pe copiii voştri!» Şi Iosif i-a îmbunat pe ei şi a vorbit cu ei sufleteşte.
22 Astfel Iosif a locuit în Egipt, el şi casa tatălui său. Şi Iosif a trăit o sută şi zece ani.
23 Aşa încât Iosif a văzut pe urmaşii lui Efraim până la al treilea neam, şi fiii lui Machir, feciorul lui Manase, s’au născut pe genunchii lui Iosif.
24 La urmă, Iosif a zis către fraţii săi: «Mă apropii de moarte. Însă Dumnezeu vă va cerceta negreşit şi vă va scoate din ţara aceasta ca să vă ducă în ţara pe care a făgaduit-o cu jurământ lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob!»
25 Şi Iosif a luat acest jurământ de la fiii lui Israil: «Când Dumnezeu vă va cerceta pe voi, să duceţi cu voi oasele mele, de aici!»
26 Şi Iosif a murit în vârstă de o sută şi zece ani şi l-au îmbălsămat şi l-au pus într’un sarcofag acolo în Egipt.