1 Iar credinţa este adeverirea celor nădăjduite, dovada lucrurilor celor nevăzute.
2 Prin ea cei din vechime au luat buna lor mărturie.
3 Prin credinţă pricepem că s’au întemeiat veacurile cu cuvântul lui Dumnezeu, astfel că ceea ce vedem n’a ieşit din lucruri văzute.
4 Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decât Cain, pentru care a luat mărturie că este drept, mărturisind Dumnezeu despre darurile lui; şi prin credinţă grăieşte şi azi, măcar că a murit.
5 Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea, şi nu s’a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, – ci mai înainte ca să-l strămute, el avut-a mărturie că a bine-plăcut lui Dumnezeu.
6 Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebue să creadă că el este şi că se face răsplătitor celor care îl caută.
7 Prin credinţă, luând Noe înştiinţare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu bună cucernicie, o corabie spre mântuirea casei sale; prin credinţă el a osândit lumea şi dreptăţii celei din credinţă s’a făcut moştenitor.
8 Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat de-a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge.
9 Prin credinţă, a sălăşluit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într’un pământ strein, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacob, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe.
10 Căci aştepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu.
11 Prin credinţă, însăşi Sara a primit putere să zămislească fiu, – măcar că trecuse de vârsta cuvenită, – pentru că l-a socotit credincios pe cel ce făgăduise.
12 Pentru aceea, dintr’un singur om, şi acela ca şi mort, s’au născut aţâţi urmaşi, mulţi ca stelele cerului şi ca nisipul cel fără de număr de pe ţărmul mării.
13 Toţi aceştia au murit întru credinţă, fără să apuce făgăduinţele, ci văzându-le de departe şi iubindu-le cu dor şi mărturisind că, pe pământ, ei sunt streini şi călători.
14 Iar cei ce grăiesc unele ca acestea dovedesc că ei îşi caută lor patrie.
15 Intr’adevăr, dacă ar fi avut în minte pe aceea din care ieşiseră, aveau vreme să se întoarcă.
16 Dar acum ei doresc una mai bună, adică pe cea cerească. Pentru aceea Dumnezeu nu se ruşinează de ei ca să se numească Dumnezeul lor, căci le-a gătit lor cetate.
17 Prin credinţă, Avraam, când a fost încercat, a adus pe Isaac. Cel ce primise făgăduinţele aducea jertfă pe fiul său unul născut!
18 Către el grăise Dumnezeu: În Isaac se va socoti sămânţa ta.
19 Ci Avraam a socotit că Dumnezeu este puternic să-l învieze şi din morţi: drept aceea l-a dobândit înapoi ca un fel de parabolă a învierii lui Iisus Christos.
20 Prin credinţa despre cele viitoare, a binecuvântat Isaac pe Iacob şi pe Esau,
21 Prin credinţă, Iacob, când a fost să moară, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif şi s’a închinat, rezemându-se pe vârful toiagului său.
22 Prin credinţă, Iosif, la sfârşitul vieţii, a pomenit despre ieşirea fiilor lui Israil şi a dat porunci cu privire la oasele, sale.
23 Prin credinţă, când s’a născut Moise, a fost ascuns de părinţii lui trei luni, căci l-au văzut prunc frumos şi nu s’au temut de porunca împăratului.
24 Prin credinţă, Moise, când s’a făcut mare, n’a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,
25 Ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa păcatului cea trecătoare,
26 Socotind că ocara lui Christos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire.
27 Prin credinţă a părăsit Egiptul, fără să se teamă de urgia împăratului, căci a rămas neclintit, ca unul care a văzut pe nevăzutul împărat.
28 Prin credinţă a rânduit Paştile şi stropirea cu sânge, ca îngerul nimicitor să nu se atingă de întâii lor născuţi.
29 Prin credinţă au trecut Israiliţii Marea Roşie, ca pe uscat, pe când Egiptenii, încercând şi ei s’o treacă, au fost înghiţiţi.
30 Prin credinţă zidurile Ierihonului au căzut, după ce au fost înconjurate şapte zile.
31 Prin credinţă, Rahab, desfrânata, fiindcă primise cu pace iscoadele, n’a pierit împreună cu cei neascultători.
32 Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuil şi de prooroci,
33 Care prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor,
34 Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s’au împuternicit, din slabi ce erau s’au făcut tari în război, au întors taberile vrăjmaşilor în fugă.
35 Prin ei, unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Unii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere;
36 Alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare.
37 Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost hierăstruiţi, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi.
38 Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului.
39 Ci toţi aceştia care, pentru credinţa lor, au fost de pomenire, n’au primit ce le fusese făgăduit,
40 Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.