1 Rugăciunea proorocului Avacum, cântată din harfă.
2 Doamne, auzit-am de vestirea ta şi m’am temut de punerile tale la cale, Dumnezeule! În cursul anilor, dă-le lor fiinţă, în trecerea vremii, tu dă-le pe faţă. Şi întru mânia ta, adă-ţi aminte că eşti şi milostiv!
3 Dumnezeu vine din Teman şi Cel Sfânt din muntele Paran! Sela. – Strălucirea lui înveşmântează cerul şi tot pământul plin este de slava lui!
4 Zbucnire de lumină ca la răsărit de soare, raze se revarsă în jurul lui; acolo stă ascunsă a lui putere!
5 Ciuma păşeşte înainte-i, iar prăpădul vine după el!
6 Se opreşte!… Zgudue pământul!.., Priveşte!… Şi aruncă spaima printre neamuri!… Munţii cei din veac trosnesc, colinele străvechi se smeresc şi pier sub paşii veşniciei sale.
7 Din pricina fărădelegii lor, tu ai îngrozit sălaşurile lui Cuşan, şi corturile Madianului prinse au fost de freamăt.
8 Oare împotriva fluviilor aprinsu-şi-a Domnul vipia sa? Ori asupra marilor râuri mânia sa? Ori împotriva mării urgia ta, când purcezi pe caii tăi şi te sui în carele tale de biruinţă?
9 Arcul tău se încordează! Săgeţile tale sunt jurămintele pe care le-ai rostit. Sela. – Tu spinteci pământul cu şuvoaiele tale!
10 Văzutu-te-au munţii şi s’au cutremurat; puhoaie de apă au trecut. Adâncul sloboade tunetul său şi braţele sale de valuri în sus le izbeşte.
11 Soarele şi luna opritu-s’au în sălaşul lor, din pricina luminii săgeţilor tale în zbor, din pricina strălucirii lăncii tale fulgerătoare.
12 În mânia ta, tu calci pământul în picioare, întru urgia ta, tu treeri noroadele!
13 Ieşit-ai ca să dezrobeşti pe poporul tău, ca să mântueşti pe Unsul tău. Doborît-ai acoperişul casei celui fără de lege şi temeliile le-ai dezvelit până jos, la piatră. Sela.
14 Străpuns-ai cu săgeţile tale capul lui Faraon şi al celor care se năpusteau asupra mea să mă sfarme, strigând în veselia lor ca unii porniţi să sfâşie în colţ tainic pe cel obijduit.
15 Cu caii tăi tu cutreeri marea, noianul întinselor ape!
16 Auzit-am şi lăuntrul meu s’a zbuciumat; la glasul tău, tremurat-au buzele mele; toropeala a cuprins oasele mele şi picioarele mele au şovăit. Totuşi liniştit voi aştepta vremea prăpădului, care va veni peste norodul împilător.
17 Smochinul să nu mai înmugurească şi via rod să nu mai dea; înşelătoare să fie rodirea măslinului, şi ogoarele să rămână sterpe! Turme să nu mai fie în ţarcuri şi vite în staule niciodată!…
18 Ci eu voi tresaltă întru Domnul, bucura-mă-voi de Dumnezeul mântuirii mele:
19 Domnul, stăpânul meu, vârtutea mea, cel ce sprinteneşte picioarele mele ca ale cerbilor şi pe culmi înalte îmi dă putere să calc! – Starostelui cântăreţilor, cu cântare din harfe!