1 Când Israil era prunc, eu îl iubeam, şi din Egipt am chemat pe fiul meu.
2 Cu cât eu îi chemam, cu atât ei fugeau de dinaintea mea; jertfeau Baalilor şi aduceau tămâieri chipurilor idoleşti.
3 Ci eu învăţat-am pe Efraim să meargă în picioare şi-l luam în braţe. Dar ei n’au înţeles că eram ocrotitorul lor.
4 Îi ţineam cu legături de milostivire şi de dragoste şi am fost strângându-l ca pe un prunc de obraji şi mă plecam spre el şi-i dădeam demâncare.
5 Să se întoarcă în Egipt, şi Asur să le fie rege, fiindcă n’au vroit să se pocăiască!
6 Sabia să pustiască cetăţile lui şi să nimicească pe copiii lui şi să sfărâme întăriturile lui.
7 Însă norodul meu este bolnav de căderea lui şi strigă pe Baal. şi nu se poate scula.
8 O, cum te voi lăsa, Efraime! Cum te voi părăsi, Israile! Cum mă voi purta cu tine cum m’am purtat cu Adma, cum te voi pune alături cu Ţeboimul! Inima se zvârcoleşte în mine, mila mea clocoteşte!
9 Nu mă voi lăsa în voia iuţimii mâniei mele, şi nu voi prăpădi din nou Efraimul; căci eu sunt Dumnezeu şi nu om. Sfânt sunt în mijlocul tău şi nu voi veni să te prăpădesc.
10 Veni-vor după mine, şi eu voi răcni ca un leu. şi când voi răcni, vor da năvală fiii mei cei de la apus,
11 Fâlfâind ca pasărea veni-vor din Egipt, şi ca porumbelul, din ţara Asiriei. Şi-i voi sălăşlui în casele lor», – rosteşte Domnul.