1 Doamne, tu eşti Dumnezeul meu! Pe tine te voi preamări şi numele tău îl voi lăuda, căci tu ai adus la îndeplinire minunate puneri la cale, care, din vremi străvechi, hotărîte au fost cu neschimbare.
2 Căci tu ai făcut din Cetate o grămadă de pietre, şi din locul cel întărit o paragină. Cetatea celor trufaşi, o dată risipită, nu va mai fi clădită în veac.
3 Pentru aceasta, neamuri puternice te vor proslăvi, cetăţile popoarelor tari de tine se vor teme,
4 Căci ai fost scăpare pentru cel sărman, adăpost pentru cel ce era în strâmtoare, liman în vremuri vijelioase, umbrar în timp de arşiţă, când răpşitul celor tirani este ca răpăiala ploilor de iarnă în pieptul zidului,
5 Şi ca vipia soarelui într’un pământ uscat. Potolit-ai zarva celor nelegiuiţi. Precum dogoarea zilei se astâmpără cu umbra unui nor, aşa domoleşti tu cântecul de biruinţă al celor împilători şi silnici.
6 Şi Domnul Savaot va pregăti, în muntele acesta, pentru toate popoarele, ospăţ cu mâncări grase, ospăţ cu vinuri alese, cu belşug de măduvă, cu vinuri bine limpezite!
7 Şi în muntele acesta el va da laoparte vălul care învălueşte toate popoarele şi perdeaua care acoperă toate neamurile.
8 El va nimici moartea pe vecie! Şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrămile de pe toate feţele, şi ruşinea poporului său o va depărta de pe pământ, căci Domnul a grăit!
9 Şi se va zice în ziua aceea: «Iată Dumnezeul nostru, în care nădăjduim să fim mântuiţi. Iată Domnul pe care îl aşteptăm. Să ne bucurăm şi să ne veselim de mântuirea lui!»
10 Căci mâna Domnului se va odihni pe acest munte; Moabul însă va fi călcat în picioare, pe locul lui, ca nişte paie în groapa cu gunoi,
11 Şi va întinde mâinile sale precum înnotătorul le întinde ca să înnoate. Dar Domnul va smeri mândria lui, cu toată meştera strădanie a mâinilor lui.
12 Şi zidurile tale cele tari şi înalte le va nimici şi le va răsturna, la pământ, în pulbere.