1 Dreptul piere şi nimeni nu-şi bate capul, se năruesc oamenii credincioşi şi nimănui nu-i pasă. Din pricina răutăţii pierit-a totdeauna cel drept.
2 El intră în pace. Cel ce a umblat pururea pe calea dreaptă se odihneşte în patul său!
3 Dar voi, feciori de vrăjitoare, apropiaţi-vă. sămânţă desfrânată şi precurvară!
4 De cine vă bateţi joc, la cine vă strâmbaţi şi scoateţi limba?Voi sunteţi copiii nelegiuirii şi urmaşii minciunii!
5 Voi vă pângăriţi idolilor pe sub toţi stejarii şi copacii înverziţi şi jertfiţi pe fii în zăvoaiele râurilor şi în crăpăturile stâncilor!
6 Pietrele cele lucioase ale râurilor sunt partea ta! Iată, iată sorţul tău! Lor le aduci jertfă cu turnare şi prinoase! Pot eu să fiu mulţumit cu acestea?
7 Pe munţii înalţi, stăpânitori, îţi aşezi patul tău şi acolo te urci să aduci jertfa ta!
8 După uşă şi la ţâţânile ei ai pus odorul tău idolesc; şi, lepădându-te de mine, tu desfaci patul tău, te urci şi îl mai lărgeşti, hotărăşti preţul vinderii tale şi te laşi dezmierdărilor lor şi priveşti goliciunea lor.
9 Apoi alergi după Melec cu untdelemn şi cu mirezme multe; şi trimiţi solii tăi departe, şi te tot apleci până în Şeol.
10 De multele tale drumuri, ai ostenit, dar nu zici: «Nu-mi mai trebue!» Tu găseşti însă puteri nouă; pentru aceasta tu nu te dai bătut!
11 De cine îţi era frică, de cine te temeai, ca să te lepezi de mine, să nu-ţi mai aduci aminte şi nici să nu-ţi mai pese? Aşa este! Fiindcă n’am deschis gura şi mi-am acoperit faţa mea, tu nu te-ai temut de mine!
12 Ci eu voi da pe faţă dreptatea ta, căci lucrurile tale nu slujesc la nimic.
13 Tu vei striga, dar mulţimea idolilor tăi nu te va izbăvi. Pe toţi îi va duce vântul, o suflare îi va face nevăzuţi! Însă cel care îşi pune nădejdea în mine va moşteni pământul şi muntele meu cel sfânt va stăpâni.
14 Atunci Domnul va porunci: «Faceţi loc, faceţi loc, destupaţi drumul, daţi laoparte orice piedică din calea norodului meu.»
15 Căci aşa zice Dumnezeul Cel Prea înalt, care împărăteşte veşnic şi al cărui nume este Sfântul: «În loc înalt şi întru sfinţenie sălăşluesc şi întru cei smeriţi şi frânţi, ca să înviorez duhul celor dosădiţi şi să îmbărbătez pe cei cu inima zdrobită.
16 Căci nu vreau să stau în ceartă pururea şi să ţin mânia în veşnicie; altfel orice duh şi sufletele pe care le-am creat vor cădea înaintea mea, fără simţire.
17 Din pricina poftei lui nelegiuite, m’am întărâtat o clipă şi întru mânia mea, ascunzând faţa mea, l-am lovit. Iar el, răzvrătit, a mers pe calea inimii sale!
18 Ci eu am văzut căile sale şi totuşi îl voi vindeca, şi îi voi hărăzi odihnă şi mângâiere îi voi dărui,
19 Lui şi celor care erau cu el în mare jale, dăruind buzelor lor cântări de mulţumită. «Pace, pace celor de aproape şi celor de departe». – zice Domnul, – «şi eu îl voi tămădui!»
20 «Dar cei fără de lege sunt ca marea chinuită de furtună, care nu se poate linişti, şi valurile ei scormonesc din adânc noroi şi mâl.
21 «Cei fără de lege n’au tihnă», – zice Domnul.