15
Atunci Elifaz Temanitul deschise gura şi grăi:
«Oare cel înţelept răspunde cu o ştiinţă uşuratică şi-şi umple pieptul numai cu vântul răsăritului,
Învinovăţind cu vorbe de prisos şi cu rostiri care n’au nici o noimă?
Ba tu faci praf orice frică de Dumnezeu şi nimiceşti orice cucernicie în faţa lui.
Fiindcă păcatul tău povăţueşte gura ta şi-ţi alegi graiul viclenilor,
Chiar gura ta te osândeşte şi nu eu; şi buzele tale mărturisesc împotriva ta!
Oare eşti cel dintâi om care s’a născut? Venit-ai pe lume mai nainte decât munţii?
Ai tras cu urechia ta la sfatul lui Dumnezeu şi ai adunat la tine toată înţelepciunea?
Ce lucru ştii tu şi noi nu ştim? Ce lucru pricepi tu, care să nu fie şi Ia noi?
10 Şi cărunţi şi albi colelie sunt printre noi, mai bogaţi în zile decât tatăl tău.
11 Oare-ţi sunt prea puţine mângâierile lui Dumnezeu şi cuvântul dulce către tine?
12 De ce te răpeşte inima şi ochii tăi privesc trufaş,
13 Ca să-ţi întorci spre Dumnezeu mânia ta şi să-ţi iasă gârlă cuvintele din gură?
14 Ce este omul ca să fie curat, şi cel născut din femeie ca să fie drept?
15 Te uită: chiar în sfinţii lui El nu se încrede şi cerul îusuşi nu este curat în ochii lui!
16 Cu cât mai vârtos această făptură urîcioasă şi stricată, omul, ce bea păcatul ca apa.
17 Vreau să-ţi spun ceva. Ascultă-mă; ceea ce am văzut îţi spun si ţie:
18 Ceea ce înţelepţii istorisesc, fără să ascundă nimic din cele ce au primit de la părinţi,
19 – Pe când lor singuri le fusese dat pământul şi nici un străin nu pătrunsese printre ei-:
20 Nelegiuitul se chinueşte zi cu zi, dar puţini ani sunt hărăziţi împilătorului.
21 Ţipete de groază umplu auzul lui; în zi de pace dă nimicitorul peste el;
22 El nu nădăjdueşte să se mai întoarcă din întuneric, ci sortit este săbiei.
23 Umblă de colo până colo după pâine. Unde este? El ştie că prăpădul lui e hotărît în ziua de întuneric.
24 E plin de spaimă; necazul, strâmtorarea îl cuprind, ca un împărat gata de împresurare;
25 Căci şi-a întors mâna împotriva lui Dumnezeu şi s’a semeţit înaintea Celui Atotputernic;
26 A năvălit asupra lui, cu gâtul înainte, sub grosimea scuturilor sale.
27 Căci faţa lui se ascundea în grăsime şi-şi făcuse pernă de osânză în jurul coapselor.
28 El sălăşluia în cetăţi date pieirii, în case unde nimeni nu mai trăia şi erau hărăzite să ajungă mormane.
29 Bogăţia lui nu e trainică; puterea lui nu rămâne în picioare şi umbra lui nu se va întinde departe, pe pământ.
30 El nu va ieşi din întuneric şi vlăstărişul său se va usca de arşiţă, iar floarea lui spulberată va fi de vijelie.
31 Să nu nădăjduiască în înşelăciune – se amăgeşte singur – fiindcă înşelăciunea este răsplata lui.
32 Mai nainte ca să-i vie ziua, se va veşteji şi finicul lui nu va mai înverzi.
33 Îşi va lepăda agurida ca viţa, şi ca măslinul îşi va scutura florile.
34 Căci stearpă este tovărăşia nelegiuiţilor şi focul mistueşte corturile celor mitarnici.
35 Silnicia este însărcinată şi naşte nelegiuirea, iar pântecele lor pregăteşte înşelăciunea.»