1 «Avântul vieţii mele este frânt, zilele mi se sting, mormântul îmi rămâne.
2 Adevăr este că numai batjocoritori mă împresoară şi la jignirile lor ochiul meu trebue să vegheze.
3 Pune, te rog, chezăşia mea în faţa ta! Căci cine altul va bate mâna lui în mâna mea?
4 Căci tu ai dosit inima lor de înţelepciune, pentru aceea nu-i vei lăsa sa se trufească.
5 Cine chiamă pe prieteni la pomană, când ochii copiilor lui se sting de foame!
6 M’a făcut de poveste în faţa lumii; am ajuns ca unul pe care-l scuipi în faţă.
7 Ochiul meu s’a întunecat de supărare şi toate mădularele mele sunt ca o umbră.
8 Uimescu-se cei drepţi de aceasta şi cel fără de vină se aprinde împotriva nelegiuitului,
9 Dar dreptul îşi ţine calea sa şi cel curat cu mâinile sporeşte în putere!
10 Totuşi voi toţi înturnaţi-vă şi veniţi încoace, măcar că nu voi găsi între voi nici un înţelept!
11 Zilele mele dusu-s’au, punerile mele la cale s’au nimicit, o dată cu năzuinţele inimii mele!
12 Noaptea mi-au prefăcut-o în ziuă, din faţa întunericului a ieşit lumina.
13 Ce să mai nădăjduesc? Împărăţia morţii e lăcaşul meu; în întuneric voi aşterne culcuşul meu.
14 Îi spun mormântului: «Tu eşti tatăl meu!», iar viermilor: «Voi sunteţi muma şi surorile mele!»
15 Şi atunci, unde mai este nădejdea mea? Sau cine poate să mai zărească fericirea mea?
16 Pogorît-a până la zăvoarele împărăţiei morţii, dacă, laolaltă, ne pogorîm în mormânt!»