1 «De ce pentru Cel Atotputernic veacurile stau ascunse şi cei ce îl slujesc nu văd zilele lui de judecată?
2 Sunt oameni răi care mută hotarele, fură turmele cu cioban cu tot;
3 Mână dindărăt măgarul orfanilor şi zălogesc boul văduvei;
4 Mătură pe săraci din cale şi calicii din ţară trebue să se ascundă deavalma.
5 Şi aceştia, ca asinii din pustie, ies la treabă adulmecând după pradă – pustia le scoate de mâncare pentru copii;
6 Seceră şi ei noaptea prin holde şi brăcuesc via bogatului;
7 Petrec noaptea în golătate, fără veşmânt pe ei, şi n’au nici cergă când dă frigul.
8 Din ploaia munţilor sunt udaţi leoarcă şi negăsind alt adăpost se aciuiază lângă stânci.
9 Cei dintâi smulg de la ţâţă pe orfan şi iau zălog copilul săracului;
10 Cei din urmă cutreeră goi, fără cămaşă şi, flămânzi, duc în spate snopi de grâu;
11 Între zidurile stăpânilor ei storc untdelemnul, calcă strugurii în jghiaburi şi mor de sete.
12 Din oraşe cei pe jumătate morţi se vaetă şi sufletul răniţilor strigă după ajutor, dar Dumnezeu nu ia aminte rugăciunea lor!
13 Mai sunt răzvrătiţi împotriva zilei, care nu cunosc cărările ei şi nu rămân în potecile ei:
14 Când s’a dus lumina, ucigaşul se scoală să omoare pe nevoiaş şi pe sărman şi prin întunerec se strecoară tâlharul,
15 Iar ochiul precurvarului pândeşte amurgul zilei şi zice în gând: «Ochi de om nu mă vede!», şi-şi pune pe faţă un bariz.
16 În puterea nopţii, ei sparg casele, iar ziua se dau afund; nu sunt prieteni cu lumina soarelui;
17 Căci pentru ei dimineaţa este tot una cu umbra morţii; când se crapă de ziuă spaimele dau peste ei;
18 Şi atunci, sunt mai uşori de picior ca şuvoiul apei. Dar partea unora ca aceştia este blestemată pe pământ şi nu mai dau cu ochii de cărarea viei părinteşti.
19 Precum uscăciunea, precum arşiţa zvântează apele zăpezilor topite, tot aşa împărăţia morţii pe cei plini de păcate.
20 Sânul care l-a născut îl uită, viermii se desfătează din el, nimeni nu-l mai ţine minte şi astfel nelegiuirea e frântă ca un copac.
21 Căci împila pe femeia stearpă, fără copii, şi celei văduve nu-i făcea nici un bine.
22 Dar Cel ce prin puterea sa struneşte pe cei puternici se ridică şi atunci nelegiuitul nu mai crede că trăieşte!
23 El îl lasă să se sprijinească, în toată pacea, dar ochii Domnului stăteau asupra căilor lui.
24 Sus au stat, dar scurtă vreme, şi acum nu mai sunt şi lasă capul în jos ca nalba pe care o culegi şi ca un vârf de spic, pe care-l tai.
25 Este altfel decât aşa? Cine mă va dovedi de minciună şi va face de nimic cuvântul meu?»