1 Dar Iov merse mai departe cu parabola sa şi grăi:
2 «O, de-aş putea să fiu iar ca în lunile de altădată, ca în zilele când Dumnezeu veghea asupra mea!
3 Pe când ţinea luminoasă candela-i deasupra capului meu şi întru lumina lui răzbeam prin întunerec;
4 Şi precum eram în zilele toamnei mele, când Dumnezeu ocrotea cortul meu,
5 Când Cel Atotputernic era mereu cu mine şi împrejurul meu copiii mei,
6 Când picioarele mele se scăldau în lapte şi teascul meu revărsa pâraie de untdelemn!
7 Atunci când ieşeam la poarta de sus a cetăţii şi aşezam în piaţă jilţul meu,
8 Dacă mă vedeau cei tineri se dădeau înapoi cu sfială, iar cei bătrâni se ridicau şi rămâneau în picioare;
9 Fruntaşii conteneau cu vorba lor şi-şi puneau mâna la gură,
10 Vocea căpeteniilor amuţea şi limba li se lipea de cerul gurii,
11 Urechea care mă auzea mă fericea şi ochiul care mă vedea mărturisea pentru mine.
12 Căci mântuiam pe sărman din mâna împilătorului şi pe orfan şi pe cel fără de ajutor.
13 Binecuvântarea celui gata să piară venea peste mine şi făceam inima văduvei să se bucure.
14 Mă îmbrăcam întru dreptate şi ea mi-era veşmânt, judecata-mi nepărtinitoare era pentru mine mantie şi turban.
15 Ochi eram pentru cei orbi, şi picioare pentru ologi tot eu eram.
16 Eram părinte pentru săraci şi pricinile celor pe care nu-i cunoşteam le descurcam.
17 Sfărâmam colţii jăcmănitorului şi-i smulgeam prada dintre dinţi.
18 Şi ziceam întru mine: «Mă voi sfârşi la cuibul meu şi ca pasărea Phoenix voi înmulţi zilele mele!»
19 Rădăcina mea se întindea către apă şi roua se lăsa noaptea pe ramurile mele;
20 Slava mea se înnoia pentru mine şi arcul meu întinerea în mâna mea.
21 Toţi mă ascultau şi tăceau şi aşteptau muţi povaţa mea;
22 După ce sfârşeam vorba, ei nu mai răspundeau şi cuvintele mele picurau peste ei;
23 Şi adăstau la mine ca la ploaie, şi căscau gura ca la ploaia târzie.
24 Dacă zâmbeam la ei, nu le venea să creadă şi nu lăsau să le scape nici o rază din lumina feţei mele.
25 Le dădeam îndrumări şi le eram căpetenie, stăteam ca un împărat în fruntea oştirii şi cum îi duceam eu: duşi se lăsau şi ei.