41
«Aşteptarea aceluia este dezamăgită! Numai cât l-o vedea şi cade pe spate!
Nimeni n’o să fie năzdrăvan să-l întărâte, şi «cine este acela care să-mi stea înainte?
Cine m’a înfruntat vreodată şi l-am scăpat teafăr? Al meu a fost, sub cerul tot!»
Nu voi tăcea în privinţa mădularelor lui, ci voi vorbi despre puterea lui fără pereche!
Cine a descoperit pulpana dinainte a veşmântului său? Cine poate să pătrundă până la căptuşeala zalelor sale?
Porţile gurii lui cine le-a deschis vreodată? În jurul colţilor lui e numai spaimă!
Spinarea lui este şiruri de scuturi, înţepenite ca prin peceţi de piatră!
Unul se încopcie strâns cu celălalt, că nici măcar vântul nu poate să pătrundă printre ele.
Fiecare se lipeşte de frăţinul său, şi sunt ca o bucată şi nu se mai desfac.
10 Strănutul lui scapără lumină şi ochii lui sunt la fel cu genele zorilor;
11 Din gura lui ţâşnesc jurubiţe de flacără, scapă scântei de foc;
12 Din nările lui iese fum ca dintr’o căldare încinsă şi clocotindă;
13 Răsuflarea lui dogoreşte ca jăratecul şi flăcări zbucnesc din gura lui.
14 Puterea lui stă în grumazul lui şi înaintea lui dănţuiesc spaimele!
15 Muşchii cărnii lui sunt vânjoşi, turnaţi pe el, nu se clintesc.
16 Inima lui este vârtoasă ca piatra, ca piatra cea de jos a râşniţei.
17 De măreţia lui se înfricoşează valurile, talazurile mării se trag înapoi.
18 Dacă loveşti în el, nici sabia nu ţine, nici suliţa, nici săgeata, nici ţăpoiul!
19 Fierul i se pare lui ca paiele, şi arama ca lemnul putred!
20 Fiicele arcului nu-l pun pe fugă; pietrele din praştie se prefac în pleavă când dau de solzii lui.
21 Ghioaga, în socoteala lui, e ca o trestie, şi de vâjâitul lăncii îşi bate joc.
22 Pe pântecele lui, sunt cioburi ascuţite; el lasă pe mocirlă scrijilituri de grapă.
23 El pune adâncul în fierbere ca o căldare; el face din mare o căţue fumegândă;
24 În urmă-i, el lasă o dâră de lumină; ţi se pare genunea: un cap cu plete albe.
25 Nimeni pe pământ nu e la fel cu el, cel ce zidit a fost să nu ştie de frică.
26 El se uită de sus la toţi câţi sunt puternici; el este împărat peste toate fiarele trufaşe.»