5
În vremea aceea, Debora şi Barac, fiul lui Abinoam, au cântat şi au rostit:
«Fiindcă războinicii din Israil şi-au lăsat părul să fluture şi poporul merge de bună voie la război: Binecuvântaţi pe Domnul!
Ascultaţi, voi regi, şi luaţi aminte, voevozi, căci eu cânta-voi Domnului cântare; Domnului Dumnezeului lui Israil psalmodia-voi.
O, Doamne, când ieşeai tu din Seir, din ţinutul Edomului când tu porneai, pământul se cutremura şi cerurile se zguduiau, şi nourii se topeau deodată în ploaie!
Munţii se clătinau în faţa Domnului – însuşi Sinai! – în faţa Domnului Dumnezeului lui Israil.
În vremea lui Şamgar, feciorul lui Anat, în zilele Iaelei, caravane nu se mai vedeau, şi cei ce aveau drumuri de făcut umblau pe cărări întortochiate.
Satele erau pustii în Israil, erau pustii de tot, până când ridicatu-te-ai tu, Debora, ridicatu-te-ai tu, mamă în Israil.
Fiindcă îşi aleg zei străini, atunci şi războiul e la porţi. – Dar de abia de mai vedeai un scut, o lance, la cele patruzeci de mii de suflete din Israil!
Inima mea se îndreaptă către cârmuitorii lui Israil, cei porniţi de voie din popor: Binecuvântaţi pe Domnul!
10 Voi cei ce călăriţi pe măgăriţe murge, voi cei ce odihniţi pe covoare, voi cei ce cutreeraţi cărările: spuneţi marea întâmplare!
11 Ascultaţi fecioarele voioase, la fântâni, povestind acolo izbânzile Domnului, izbânzile lui, pentru plaiul lui Israil. – Atunci poporul Domnului se pogorî la porţi.
12 Deşteaptă-te! Deşteaptă-te, Debora! Deşteaptă-te, deşteaptă-te şi izbucneşte în cântec! Sus, Barac! Târăşte în robie pe cei ce te-au robit, fecior al lui Abinoam!
13 Atunci ieşiră la porţi fruntaşii, şi poporul Domnului năvăli pentru el, dea-valma cu vitejii.
14 Din Efraim, principii purces-au către vale. În urma ta, Veniamin venea cu ale sale gloate; veneau de vale şi cârmuitorii din Machir, şi din Zebulon căpitanii de oşti.
15 Şi principii din Isahar au fost alături cu Debora, şi Neftali fu credincios către Barac, şi pe urmele lui se năpusti de vale. Dar printre cetele lui Ruben, sunt grele cumpene sufleteşti!
16 Pentru ce ai rămas tu între ţarcuri? Ca să asculţi cum fluieră cavalul ciobănesc? Nu, ci fiindcă între cetele lui Ruben sunt grele cumpene sufleteşti.
17 Galaad stă la el acasă, dincolo de Iordan. Şi Dan – de când s’a înstrăinat el, pe corăbii? Aşer s’a sălăşluit la ţărmul mării şi stă tihnit lângă limanuri.
18 Zebulon e seminţia care sfidează moartea şi Neftali la fel – pe înaltele podişuri ale ţării.
19 Şi regii au venit şi s’au încins la luptă; încinsu-s’au la luptă regii canaaniţi, la Taanac, la apele Meghidonului. Dar pradă de argint: nici pomeneală!
20 De sus din cer se războiră stelele; din cereştile lor cărări, luptară cu Sisera.
21 Puhoiul Chişonului i-a măturat de vale, puhoiul războaielor străvechi, puhoiul Chişonului! Binecuvântează, suflete al meu, puterea Domnului!
22 Cum loveau pământul în ropot copitele cailor, când fugeau, fugă nebună, călăreţii!
23 Blestemaţi Merozul! – zice îngerul Domnului. Blestemaţi amar pe cei ce-l locuesc, că n’au sărit într’ajutorul Domnului, intr’ajutorul Domnului şi al vitejilor săi!
24 Dar binecuvântată să fie între femei Iaela, soţia lui Heber Cheneul, între femeile care au sălaş în corturi, binecuvântată fie ea!
25 Apă cerea Sisera şi lapte i-a dat ea. Într’o mândră năstrapă i-a adus lapte proaspăt.
26 Cu mâna stângă a apucat ţăruşul, şi cu dreapta ciocanul de dulgher şi a izbit pe Sisera cu ciocanul şi ţeasta i-a zdrobit; i-a sfărâmat tâmpla şi a străpuns-o.
27 Şi s’a frânt la picioarele ei Sisera şi a căzut şi s’a lungit. La picioarele ei s’a frânt, s’a năruit! Unde s’a frânt, s’a prăbuşit trăsnit.
28 La fereastră, mama lui Sisera tot pândeşte şi se uită printre gratii: «Pentru ce carul său de luptă întârzie să vină? Şi de ce tropotul cailor lui este zăbavnic?»
29 Cea mai înţeleaptă între domniţe îi răspunde; şi ea însăşi îşi dă răspunsul ei:
30 «De sigur că au dat de pradă şi acum o împart: o fecioară, două fecioare, de războinic; pradă de ţesături vopsite lui Sisera; pradă de veşminte în fel de fel de feţe; un şal şi două, cu flori pe ele – pe umerii reginei…»
31 Aşa să piară toţi vrăjmaşii tăi, o Doamne! Iar cei ce te iubesc pe tine ca soarele să fie, când se ridică întru puterea lui!» Şi după acestea, ţara a fost în tihnă timp de patruzeci de ani.