23
Şi după multe zile, după ce Domnul dăduse tihnă lui Israil din partea tuturor duşmanilor săi de jur-împrejur, iar Iosua era bătrân şi încărcat de ani,
A chemat Iosua pe tot Israilul, pe bătrânii lui, pe voevozii lui, pe judecătorii lui şi pe dregătorii lui şi a rostit către ei: «Eu am îmbătrânit şi sunt înaintat în vârstă!
Ci voi aţi văzut toate câte a săvârşit Domnul Dumnezeul vostru cu toate acele popoare pe care le-a gonit din faţa voastră, căci Domnul Dumnezeul vostru, el însuşi s’a luptat pentru voi.
Vedeţi, eu v’am împărţit vouă, prin sorţi, ca moştenire seminţiilor voastre, pământul tuturor popoarelor pe care eu le-am nimicit, începând de la Iordan până la Marea cea Mare, la Soare-Apune. Iar popoarele care au mai rămas,
Domnul Dumnezeul vostru le va izgoni el însuşi şi le va alunga din faţa voastră şi voi veţi ajunge stăpâni peste ţara lor, precum v’a făgăduit Domnul Dumnezeul vostru.
Drept aceea siliţi-vă din răsputeri să păziţi şi să împliniţi tot ce este scris în cartea legii lui Moise, fără să vă abateţi de la ea nici la dreapta, nici la stânga,
Şi fără să vă amestecaţi cu aceste popoare care au rămas printre voi, iar numele dumnezeilor lor să nu le pomeniţi şi să nu juraţi pe ele şi să nu le slujiţi lor nici să vă închinaţi lor,
Ci ţineţi-vă strâns de Domnul Dumnezeul vostru, precum aţi făcut până în ziua de astăzi,
Fiindcă Domnul a izgonit din faţa voastră popoare mari şi tari, şi nimeni până astăzi n’a putut să vă stea vouă împotrivă.
10 Un singur om dintre voi a fugărit o mie de inşi, căci Domnul Dumnezeul vostru s’a luptat pentru voi, precum i-a fost cuvântul către voi.
11 Păziţi-vă deci cu străşnicie, spre binele sufletelor voastre, să iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru.
12 Iar de vă veţi abate şi vă veţi alipi de rămăşiţa acestor popoare, care a mai rămas cu voi, şi vă veţi încuscri cu ei şi veţi intra între ei şi ei între voi,
13 Atunci bine să ştiţi că Domnul Dumnezeul vostru nu va mai goni aceste neamuri din faţa voastră şi ele vor ajunge pentru voi laţ şi prinzătoare şi bici pe spetele voastre şi spini în ochii voştri, până ce veţi pieri de pe acest pământ mănos, pe care vi l-a dăruit Domnul Dumnezeul vostru.
14 Iată, eu unul pornesc astăzi în calea pe care merg toţi pământenii, dar voi trebue să mărturisiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, că nici un cuvânt din toate făgăduinţele pe care vi le-a făgăduit Domnul Dumnezeul vostru n’a căzut fără împlinire; toate v’au mers în plin; nimic din ele n’a rămas sterp.
15 Dar, după cum s’au împlinit cu voi toate făgăduinţele pe care le-a grăit vouă Domnul Dumnezeul vostru, tot aşa aduce-va peste voi toată urgia lui, până ce vă va stârpi din acest pământ mănos pe care vi l-a dăruit Domnul Dumnezeul vostru.
16 Dacă veţi călca legământul pe care Domnul Dumnezeul vostru l-a poruncit vouă şi vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi lor, atunci mânia Domnului se va aprinde împotriva voastră şi veţi pieri degrabă, din acest pământ mănos pe care el vi l-a dăruit.»