1 Şi după ce se potoli zarva bărbaţilor care stăteau în jur la sfat, Olofern, generalul armatei asiriene, zise lui Ahior, înaintea întregului norod de streini şi către toţi fiii lui Moab:
2 «Cine eşti tu, Ahior, şi voi năimiţilor ai lui Efraim, că tu profeţeşti astăzi aşa şi ne îmbii să nu ne războim cu cei din neamul lui Israil, fiindcă Dumnezeul lor îi apără? Şi cine este Dumnezeu afară de Nabucodonosor? El îşi va trimite oştirea sa şi-i va nimici de pe faţa pământului, iar Dumnezeul lor nu va putea să-i mântuiască.
3 Ci noi, robii lui, îi vom bate ca pe un singur om şi nu vor putea să se împotrivească iureşului cailor noştri,
4 Căci noi îi vom potopi cu ei, încât munţii lor vor fi adăpaţi de sângele lor şi câmpiile lor vor fi pline de leşurile lor. Şi ei nu se vor mai putea împotrivi nouă, ci vor fi nimiciţi cu desăvârşire, – zice împăratul Nabucodonosor, stăpânul lumii, – căci el a zis: «Să nu rămâie neîndeplinite cuvintele mele!»
5 Tu însă, Ahior, năimitul lui Amon, care grăişi astăzi astfel de cuvinte de defăimare, să nu mai vezi din ziua de azi faţa mea până ce nu mă voi răzbuna pe neamul celor coborîtori din Egipt.
6 Atunci spada oştirii mele şi suliţa războinicilor mei te vor străpunge şi vei cădea cu ucişii lor când eu mă voi întoarce.
7 Ci robii mei să te ducă în munte şi să te lase într’una din cetăţile de acolo,
8 Şi să nu pieri până ce nu vei fi nimicit împreună cu ei.
9 Dar fiindcă tu nădăjdueşti în inima ta că ei nu vor fi înfrânţi, să nu te mâhneşti, căci eu am zis şi nici unul din cuvintele mele nu va rămânea neîmplinit!»
10 Şi Olofern porunci căpitanilor săi care erau de faţă în cortul lui, să înşface pe Ahior şi să-l ducă în Betulia şi să-l dea în mâinile fiilor lui Israil.
11 Atunci căpitanii săi îl înşfăcară şi-l duseră afară din tabără în şes, iar din şes îl duseră în munte şi ajunseră la izvoarele din josul Betuliei.
12 Dar când i-au zărit locuitorii oraşului, îşi luară armele şi ieşiră din cetate pe vârful muntelui şi toţi prăştiaşii se făcură stăpâni pe urcuşul spre ei şi azvârliră cu pietre într’înşii.
13 Atunci ei se pitiră pe după munte, legară pe Ahior, şi-l lăsară la poalele muntelui, iar ei se întoarseră la stăpânul lor.
14 Dar fiii lui Israil se coborîră din oraş şi se duseră la el, îl dezlegară şi-l aduseră în Betulia şi-l înfăţişară înaintea căpeteniilor oraşului,
15 Care erau în zilele acelea: Ozias, fiul lui Miheia, din seminţia lui Simeon, şi Habris, fiul lui Otniel, şi Haimis, fiul lui Melchiel.
16 Şi ei chemară pe toţi bătrânii oraşului, şi mai veniră degrabă la sfat toţi tinerii lor şi femeile. Şi ei puseră pe Ahior în mijlocul întregului lor popor, iar Ozias îl întrebă despre cele întâmplate.
17 Atunci el le răspunse şi le spuse toate planurile sfatului lui Olofern şi toate cuvintele pe care el le grăise în faţa căpitanilor asirieni şi cum Olofern se semeţise împotriva neamului lui Israil.
18 Atunci poporul căzu cu faţa la pământ şi se închină lui Dumnezeu si strigă zicând:
19 «Doamne, Dumnezeul cerului, caută la trufia lor şi îndură-te de umilinţa neamului acestuia şi te uită cu milostivire astăzi la faţa celor sfinţiţi ai tăi!»
20 Pe urmă mângâiară pe Ahior şi-l lăudară foarte.
21 Şi Ozias îl luă din adunare acasă la el şi făcu ospăţ pentru bătrâni. Şi ei strigară pe Dumnezeul lui Israil în-tr’ajutor toată noaptea aceea.